De la Betfaghe spre Sion, agale,
Pe măgărușul blând, spre înserate
Venea Isus înconjurat de gloate
În chiote și-n cânt de osanale.
Și-ncet, parcă ne-aparținând de turmă
Se-apropiară niște Greci cu vază
Oprindu-l cu-ndrăzneală și emfază
Pe Filip, ucenicul de la urmă.
“Domnule, arată-ni-L pe Isus –
În amfiteatrele cucernicei Athene
Și-n curțile scolastice helene
De El, cu reverență ni s-a spus.
Noi suntem fiii lui Aristotel –
Cu datini vechi ni-s tălpile-ncălțate
Compas prin vremi și mag ne e Socrate,
Dar am dori să-L întâlnim pe El !
În Cortul întâlnirilor de seamă
Noi căutăm misterul a-l cerni,
Dar învățăm și sacrul a-l iubi
Cu-o umbră de evlavie și teamă.
În sinagogă ne-adunăm mereu.
Din Legea voastră crezul nost’ se naște
Și la acest așezământ de Paște
Venim să ne-nchinăm lui Dumnezeu.
Am vrea și noi, cu inime setoase
Din Adevărul lui Emanuel
Acest Învățător din Israel
Să adunăm fărâme luminoase.
Am auzit din gura tuturor
Că-n ochii Săi sunt tainele vieții
Pe fața Lui stau zorii dimineții
Și-n graiul Său e har izbăvitor.
Chiar Cărturarii voștri atestară –
Acei deprinși de prunci cu-nvățătura
Și-mbătrâniți în mână cu Scriptura
Că vorba Lui în suflete coboară.
De parcă bucuria le murise
Ne-au spus răstit, cu fețele ca ceara
Cum vin la El mulțimi din toată țara
Cu păsuri mari și cu noian de vise…”
**
Isus, știind că îi sosise ceasul
Să se cufunde în adâncul groaznic
Și voitor să-nceapă noul praznic
Își ridică înspre Iubire glasul:
“Neprihănitule Părinte,
Te slăvește
Cu Duhul ascultării mă atinge
Prin jertfa Mea al urii foc îl stinge
Și lumea din păcat o mântuiește…”
**
De la Betfaghe spre Sion, curată,
Cu soarele în straiul lui de seară
Spre crucea mântuirii ca să moară
Trecea Lumina cea adevărată.
Și mulți iudei și greci luară-aminte
În zilele de praznic ce urmară,
Și-aceia ce pe Domnul căutară
Se îmbrăcară în podoabe sfinte.
Întreaga lume-ar trebui să vază
Iubirea care-i neținută-n frâu,
Miracolul grăuntelui de grâu,
Lumina care veșnic luminează.
Întreaga lume-ar trebui să vină
Cu pâlcul de iudei smeriți și grecii
Să scuture povara fărdelegii –
Să vină omenirea la Lumină.
Comentarii
Sancho Panza -
cred că, din tot ce ai scris până acum, aici, textul ăsta mi-a plăcut cel mai mult. poate că am și o stare potrivită pentru a mă apropia de el...însă l-am găsit lin, mi-a amintit de colinde și de iarnă, mi-a plăcut tonul, de data asta abordarea este una lipsită de ostentație și mai puțin declarativă... chiar mi-a placut. am două sugestii legate de prozodie, dacă-mi permiți: primul vers, strofa 3: "Străinule, arată-L pe Isus" și primul vers, strofa 12: "Neprihănit Părinte, Te slăvește"
francisc -
parca e biblia pentru copii;)) iti recomand evanghelia dupa iuda. desi apocrifa,nu?, ca text- o bijuterie
nicodem -
multumesc pentru citire, Sancho, precum si pentru sensibilitatea cu care te-ai apropiat de poem. e, intr-adevar, putina schiopatare in strofele mentionate de tine, insa la prima sugestie nu pot face nimic, asa e textul original, aflat la Ioan 20: 20, 21 "Niste Greci dintre cei ce se suisera sa se inchine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat si au zis: Domnule, am vrea sa vedem pe Isus". la cea de-a doua, ma voi mai gandi!
nicodem -
am gresit, textul se afla la Ioan 12: 20 si 21. scuze!