Există multe întrebări care s-au pus în jurul poeziei. Ce este poezia? Ce este și ce nu este poezie? De unde vine poezia? Trebuie să aducă poezia un profit? Dar un beneficiu? Există reguli ale poeziei? Este poezia o regină a artelor? Și multe alte întrebări puse în diferite rînduri și în diferite contexte. De data aceasta aș vrea să pun o altă întrebare: Ce rost are poezia? Nu că nu s-ar mai fi pus aceasta întrebare vreodată. De fapt nici nu cred că ne mai putem bucura de posibilitatea de a mai pune o întrebare care să nu mai fi fost pusă, și asta nu numai cu privire la poezie ci în general. Dar, astăzi vreau să întreb: ce rost are poezia? La urma urmei la ce folosește? Sau nu cumva este o inutilitate? Frumoasă dar inutilă. Frumoasă dar absurdă. Are vreo menire? Își împlinește menirea, rostul sau nu? Unde își regăsește rostul în om, în societate, în istorie? Nu cumva este o prostie? Dacă ar ateriza acum în fața casei mele o farfurie zburătoare și ar coborî din ea trei (oare de ce trei?) omuleți și m-ar întreba: voi oamenii scrieți poezie, de ce, ce rost are? Ce le-aș răspunde? Ce le-ați răspunde? Oare nu ne-am bîlbîi? Oare nu ne-am contrazice?

Postați aici drept comentarii răspunsurile, argumentele, dialogurile sau contrazicerile voastre și ulterior ele vor fi postate integral în corpul textului. Astfel veți deveni parte a acestei polemici. Prima din gazeta Hermeneia.




flabra - 2009-04-04
În opinia mea, poezia e stare de grație și alchimie a formelor și fondurilor. Poate fi și un manifest, o formă de expresie, un tabiet, în fine, multe alte noțiuni. Consider că are dublu rost, cel al redescoperirii de sine a creatorului în scopul reinventarii și cel al îmblânzirii umanității, prin ideile evocate. Cum ar arăta lumea fără poezie? Searbădă. Poezia pornește din pasiunea umană, din trăirile exacerbate, și, cel mai important, din sensibilitate. Atâta timp cât se râde și se plânge poezia e fertilă. Chiar și cei care nu au capacitatea de a-și reda trăirile pe hârtie, sentimentele lor vibrează și ei simt asta ca o poezie. Poezia este o melodie interioară. Sunt multe întrebări și multe răspunsuri potențiale. Pot doar să mă mai opresc asupra întrebării: Nu cumva este o prostie? Cu certitudine, mulți consideră asta. Frustrările îi reduc pe oameni la neputință, la tăcere, la negare, baricadare în ei înșiși, datorită fricii de fi sinceri, în primul rând cu ei înșiși. Personal, mi se spune de apropiați că pierd timpul cu tâmpenii. Pentru mulți poezia e o tâmpenie, o grotă în care se pierd de la primul cuvânt sau de la titlu.

cailean - 2009-04-05
Pentru a răspunde care este menirea poeziei nu poți răspunde decât tot poetic. Profetul ne întreabă la ce bun poetul pe vreme de seceta? Pai ca să ne aducă aminte de ploaie.

Poezia nu are nevoie decât de acest răspuns în perspectiva mea, dar ca să ne înfundăm lucid în raționamente, aș mai adăuga câte ceva.

1. De curând m-a pus pe gânduri un comentariu al lui Ionuț Caragea adresat undeva unui alt poet. Chiar este adevărat că pentru a respecta drepturile de autor ale unor edituri, poetul nu mai are drepturi totale asupra cărții, și nu mai are voie să-și publice acele poezii în altă parte? Dacă da, ar fi tragic și catastrofal pentru actul creator în sine. Și ar însemna că poetul respectiv pentru faima de a fi publicat la o editură importantă, renunță la propria creație. Sau chiar înseamnă că-și vine creația ca să-și cumpere "faima". Mi se pare de neconceput. Ar însemna că Ionuț Caragea chiar are dreptate: poetul se închide într-un cerc foarte restrâns și înțeleg atunci și de ce "poeții consacrați" nu-și fac cunoscute publicului larg creațiile, nu și le pun pe net, spune I.C. Răspunde tot el: n-au voie! Eu credeam că nu o fac din orgoliu și aroganță.

2. Dar ce să ne mai mirăm, căci știm că există acum chiar site-uri care își propun așa ceva, să acorde beneficii materiale unor "elite" care până la urmă sunt alese tot de o mediocritate ambiguă, o mediocritate care chiar se vrea evitată. Se promovează, astfel, anticultura și noncreația, se introduc criterii artificiale și un sistem valoric șubred din start. Creația nu poate fi considerată un fel de darwinism al proncipiului că cine e mai "puternic", supraviețuiește. Valoarea unei creații nu o dă niciodată prezentul, ci doar posteritatea.

3. În legătură cu profitul, aș spune că așa ar fi ideal, ca un poet să poată trăi din scris. Dar limita e foarte sensibilă aici. Să faci orice pentru a fi vandabil e o prostituție intelectuală. Poezia contemporană de mult timp se deteriorează tocmai pentru a fi la modă, pentru a se coborî la nivelul cultural tot mai scăzut al marii mase de necititori, pe care vrea să-i transforme în cumpărători de poezie abjectă. Unii autori chiar își fac un crez din asta.

Profetul - 2009-04-05
și totuși care e rostul ei, flabra? înțeleg că spui că e o „reinventare” sau „redescoperire de sine” a autorului sau un mijloc de „îmblînzire” a umanității, dar astea îmi sună destul de fad. oamenii se redecoperă și prin meditație sau introspecție. Lumea poate fi îmblînzită și cu manipulări mediatice sau de marketing. ca să nu mai vorbim de filozofie sau psiho-sociologie. nu cred că este doar atît.
ar fi interesant de aflat ce spui celor care îți spun că îți pierzi timpul cu „tîmpenii”. deși adevărul este că unii din politețe sau poate snobism nu spun asta deși o gîndesc. există aici oare un pericol al „elitelor poetice” care numai ele pot înțelege sau „beneficia” de poezie, ceva de genul a ceea ce se întîmplă uneori și filozofilor?

Profetul - 2009-04-05
Cailean, nu am spus nicăieri că poezia ar avea nevoie de așa ceva. Nu am făcut decît să pun o întrebare. Dar ca să răspund aluziei tale, nu cred că poezia este neaparat a-rațională sau irațională. și mai cred că a discuta despre poezie este altceva decît a face poezie. Dacă vrei este o îndeletnicire mai degrabă înrudită cu critica literară sau cu istoria literară sau chiar cu filozofia.
În ce privește aspectul financiar al acestei probleme nu m-am gîndit la el cînd am întrebat. De fapt nu cred că poți să scrii poezie pe bani nici măcar atît cît poți să pictezi pe bani. Deși nu condamn și nici nu disprețuiesc pe cei care reușesc să trăiască din așa ceva. Dar mă îndoiesc că ar fi posibil. Tot la fel mă îndoiesc că „stimulentele finaciare” produc sau generează creativitate sau valoare literară. Mai devreme sau mai tîrziu o astfel de abordare se coagulează în manelism și mediocritate.
Eu continui însă să mă întreb care este rostul poeziei. Evident acestei întrebări i se poate răspunde dintr-o perspectivă pur abstractă, neutră, așa zis obiectivă. Sau i se poate răspunde din perspectiva societății (a evoluției ei, a nevoilor ei, a tragediei ei, a destinului ei, etc) sau din perspectiva omului care o citește sau a omului care o scrie. La urma urmei ar fi fost lumea diferită fără Shakespeare, Pound, Plath, Eminescu sau Baudelaire? Sau nu? Este poezia un termometru al societății sau un termostat? Și întrebările mele pot continua că niciodată nu duc lipsă de ele.

cailean - 2009-04-05
Desigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete.

Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat.

Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale.

Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri.

Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.

cailean - 2009-04-05
Încă ceva concret, ca să aterizăm. Știți când se pierde poezia? Atunci când se refuză ori se neagă metafora, adică ceea ce a caracterizat poezia încă de la începuturile ei.

flabra - 2009-04-05
Poate suna banal, dar poezia e și cale de reinventare. În ce mă privește, am început sa scriu poezie la 28 de ani si, pot spune ca m-a transformat radical. Acum fiecare poet are o poveste și o motivație. Dincolo de asta, poezia se reinventeaza periodic si citez aici câteva versuri dintr-un text de-al meu "duhul inspirației nu mai miroase a floare albastră/dar miroase bionic/acolo unde cuvintele scurtcircuitate coboară rulând/cu trupurile zgâriind asfaltul/...au dispărut semnele de punctuație poema s-a tolănit în buzunarul poetului/întors pe dos la vedere/rima fată bătrână s-a ascuns în cărțile prăfuite/pesemne că ceea ce spun eu aici va dispărea/poemele nu vor mai fi în cuvinte." Poezia e oglindă a epocii care-i dă curs și regula supraviețuirii ei o reprezintă aprobarea tendințelor. Aceleiași reguli se supun toate artele. Registrul însușirilor poeziei este bogat, mai avem multe de explorat și de exploatat. Așa cum tot ceea ce palpăm este știință, din tot ceea ce simțim, raportat la istorie, societate, gândire, se poate face poezie. Se poate ajunge și la manifest de poezie, deschizător de drumuri sau la manifest care impune. Și. aici, îmi vin în minte o grămadă de repere poetice pe care se reazemă subliminal societatea capitalistă. Iată cum poezia, prin mesaj, devine mijloc de manipulare a maselor, dacă e să ne legăm de modul cum influențează textul liric o societate, pe de o parte. Pe de altă parte, textele reprezentative devin emblemele. Cineva spunea că vei recunoaște o țară după poezia pe care o scrie. Deși, un gen marginalizat de majoritatea oamenilor constrânși de tiparele existenței, poezia supraviețuiește pe alocuri, în cotidian. Sincer, nu mă acomodez cu expresia "elite poetice". Poezia trebuie să rămână accesibilă tuturor.Și, personal interzic ideea de a da senzația oamenilor că sunt prea obișnuiți sau incapabili să digere inspirații elitiste. Deși puneam pe seama frustrărilor umane, neînțelegerea textului poetic și catalogarea la "tâmpenii de pierdut vremea", oamenii trebuiesc îndrumați să înțeleagă că există și alte resurse de exprimare. E obligația fiecărui individ să încerce cât mai multe modalități de cunoaștere a lumii și de autocunoaștere. A trecut vremea când masele recitau "Miorița" , Luceafărul, poeme patriotice, chiar. Cota lirismului a crescut ca și așteptările. A venit vremea să ne adaptăm și să ne înscriem în discursul poeziei actuale. Mai am multe de spus, dar să mai vină și alții cu opinii.

francisc - 2009-04-05
daca 3 omuleti ar cobori inaintea mea, eu as scoate din buzunar ultimul meu poem, l as recita, iar ei atunci ar cadea in genunchi si mi s ar inchina. eu i as lua de mana si i as ridica, semn de modestie personala, si i as ruga de acum inainte sa ma comenteze non stop si endetail
si ei ar incepe cu textul "de cine m am indragostit recent"

Sixtus - 2009-04-06
Într-un celebru text „What is it to be like a bat?” al nu mai puțin celebrului filosof analitic Thomas Nagel care, singurul, depășește „filosofia analitica” (filozofie ce, după umila mea părere, este o deviere deoarece are pretenția de a”studia” limbajul nostru rupându-l de entitatea care-l produce), autorul ajunge la concluzia că dacă omul ar putea percepe lumea numai cu „sonarul” liliacului, atunci altfel ar arăta „epistemologia” și, mai general, „gnoseologia”. Același lucru cred că se poate spune (și chiar o spune Nagel) și despre un marțian. Plecând de aici zic și eu că singurul mod de a comunica cu un om-liliac, marțian, etc., este poezia. Și asta pentru că prin ea se comunică, de la suflet la suflet, dincolo de cuvintele oricărui limbaj chiar și „simbolic-abstract” (inclusiv al oricărei viețuitoare de aici de pe pământ). Pentru că mie chiar mi s-a întâmplat. Vizitam, într-o zi, serele grădinii botanice din București. Era acolo și o expoziție cu vânzare de flori și plante ornamentale. Nu m-a atras decât o pricăjită de plantă decorativă care se sufoca într-un ghiveci. Și mi-a șoptit (pe bune) „Ia-mă”! Și am luat-o. Iar la mine acasă, după ce am îngrijit-o (cum am putut) dar, mai ales, „am stat de vorbă” cu ea, și-a revenit miraculos. Tot așa am reușit și cu pisica mea. Care avea 19 ani și era pe ducă (blocaj renal). I-am mai prelungit viața cu un an, în condiții bune, „vorbind” cu ea aproape în fiecare seară. Cu oamenii, se pare, e mai greu să te înțelegi (asta zice nevastă-mea când i se pune pata pe mine; noroc că îi trece repede). Mulțumesc Profetului pentru întrebare. Că mi-am adus aminte de cele ce le-am zis. Și care au dovedit că „poezia” are o „eficiență” practică extraordinară. Și aduce un „profit” pe care „utilitariștii” nici nu îl visează. Pentru toate astea, „peniță”

Asta da "polemică". Că aia in legătură cu RoLit nu a făcut decat să mă amuze (e și asta ceva; dar prea puțin; zic și eu - nu dau cu parul)

cailean - 2009-04-06
Așa cum și spuneam, iar Sixtus o dovedește, rostul poeziei se definește mai limpede din împrejurări concrete. Și iată că poezia ne-a împăcat până la urmă pe toți. Cât despre "subliteratura" la care cred că se referă, când am chef să mă amuz copios, arunc și eu câte o privire pe-acolo. E distracție la comandă. Iar polemica, să fim serioși, n-a avut cine s-o susțină, se pare că nu au pe nimeni la nivelul lui Andu pe-acolo.

Profetul - 2009-04-07
mulțumesc Cailean. Chiar apreciez comentariul tău și aducerea în dicuție a lui Coșeriu. Și Leonard Bernstein dacă nu mă înșel împărtășea o opinie asemănătoare. Evident există societăți sau culturi cu diferite grade de poezie în limbajul lor. Cele mai vechi, mai tradiționale par să conțină mai mult. Care a fi cauza? Este vorba de vechimea lor, de faptul că au fost mai multă vreme „expuse” la istorie, la cultură, la filozofie? Evident o limbă este diferită de alta după cum o istorie este diferită de alta. Deși pragmatismul și „schematismul” unor limbi par să le dezavantajeze ca și abilitate de a comunica poetic, totuși aceste „apucături pragmatice” ale unor civilizații se dovedesc benefice pentru literatura și implicit poezia acelei limbi. Să luăm exemplul limbii române care probabil nu a avut o formă scrisă consolidată (și nici o tipografie semnificativă) cam pînă în a doua jumătate a secolului 19 a pierdut nenumărate ocazii să înregistreze pentru posteritate și să impună universal propriul etos. La urma urmei nu am nici o îndoială că în două mii de ani au existat mulți Eminescu și multe Miorițe. Dar s-au pierdut. Pe de altă parte, limba engleză sau franceză sau germană (ca să nu mai pomenesc de cea italiană) au profitat de pragmatismul științific pentru ca să rămînă. La urma urmei nu cred că limba germană este mai poetică decît limba română după cum nu cred că nemții sînt mai poeți decît românii. Dar nu românii au inventat tiparnița cu piese mobile și nici nu au implementat-o decît mult prea tîrziu. Deci există acest paradox. Și cred că acest pardox apare și astăzi. După parerea mea (și nu numai) revoluția computerelor și a internetului este echivalentă ca magnitudine social-culturală la nivelul civilizației cu revoluția Gutenberg. Cu alte cuvinte sînt convins că și pe vremea aceea au fost mulți tradiționaliști care au spus că tiprnița fața de cuvîntul scris este „lumească, facilă sau poate chiar diavolească”. Mulți au luptat și atunci pentru „valorile tradiționale”. Dar și atunci ca și acum a nu înțelege „mersul vremurilor” e păgubos. Literatura pe hîrtie, oricît de dragă nouă, va dispare. Va fi înlocuită de literatura digitală. Dar la urma urmei ce conteză! „Limbajul poetic este limbajul absolut.” El nu este tributar mediului de propagare sau depozitare.

francisc - 2009-04-07
limbajul absolut este limbajul filosofic, fie si numai pt ca nu (mai) crede in limbaj absolut

Profetul - 2009-04-07
Apreciez și a doua intervenție a Flabrei. Mi se pare că ea este mai gata să devină incisvă doar în momentul în care o provoci. Am să rețin asta. Dar mi s-a părut interesant optimismul ei și privirea înspre viitor. Chiar disponibilitatea de a inova, de a inventa. Aici mă aliez cu ea. Am și eu oroare de oamenii care văd sau impun poezia ca un set rigid de reguli cărora trebuie să te supui și care sînt cunoscute cu adevărat doar de o kabală de aleși. Poate că nu am identificat pe deplin ce este poezia de vreme ce sîntem gata să o refuzăm altora. Dar aici intervine definirea poeziei și nu despre asta vorbim aici. Vorbim despre rostul poeziei. Și Flabra pare să îi vadă un viitor deși probabil e unul din lucrurile căruia i s-a cîntat de foarte multe ori prohodul.
E interesantă această aparentă antipoziționare. Cailean deplînge oarecum pierderea valorilor trecutului și abandonarea metaforei ca element primordial în poezie de dragul expedientului, al facilului în versuri care lovesc brutal cu muchiile și banalul contemporan și cotidian. În același timp Flabra ne spune că nu trebuie să ne speriem pentru că asistăm la metamorfoza inerentă a poeziei, la „reinventarea” ei. Care este adevărul?

Profetul - 2009-04-07
Uite Francisc asta este tema următoarei polemici „Este limbajul absolut limbajul poetic sau limbajul filozofic?” Pentru că eu nu te cred pe cuvînt. Dar pentru asta să așteptăm apariția polemicii respective.

Profetul - 2009-04-07
Nu pot să nu spun că nu apreciez în mod special autenticitatea răspunsului lui Sixtus. Este fantastic prin subiectivismul său. Și parcă e menit să îmbine „absolutismul” lui Cailean cu „actualismul” Flabrei. Dar poate că tocmai de aceea reușește să spună atît de mult în atît de puțin. Asta mă face să cred că „nebunia” sau „tîmpenia” de care sînt acuzați poeții își are originea nu doar în aprecierea îndeletnicirii de a scrie poezie și poate mai întîi de toate în neînțelegerea stării de a fi poet. Iar asta mă duce cu gîndul la faptul că nimeni nu devine poet pentru că scrie poezie ci scrie poezie pentru că eventual descoperă că este poet. La fel cum decoperi că ești bărbat sau femeie. Dar despre controversa vis a vis de „tîmpeniile” poeților poate în altă polemică.
****
Cînd am întrebat care este rostul poeziei nu m-am gîndit neaparat la utilitarism ci pur și simplu la rost. Prin rost înțelegîndu-se „locus și funcție”.
Se poate spune că societatea nu a descoperit încă rostul poeziei după cum nu a descoperit încă rostul multor alte lucruri în decursul istoriei? Și de aceea o tratează ca pe un lux sau ca pe un mod de petrecere a timpului liber?

francisc - 2009-04-07
eu nu pot comenta serios aici, insa joaca mea e foarte serioasa. nu pot fi serios pt ca polemica de fata imi aminteste de acele disputationes din Evul Mediu, unde cei mai tari teologi se intrebau, asa, facand cu ochiul: exista Dumnezeu? Si dupa ce ii insisi aduceau argumentele contra (cele mai gica contra, de nici macar un nebun nu s ar fi gandit la ele) tot ei veneau si cu rezolvarea /dizolvarea contraargumentarii, aratand nu numai ca Dumnezeu exista ci cum si ce e corect sa intrebi despre gandirea si limita acesteia, care cauta conceptul absolut.
asa si aici: una e ce este poezia? si alta ce utilitate are. desi, logic, operatia de implicatie poate fi pusa la lucru.
personal, votul meu merge catre socrate-platon

Profetul - 2009-04-07
Nu înțeleg de ce nu poți comenta serios aici. Poate pentru că nu ești poet ci doar filosof. Ouch! că am zis-o!
Deci să înțeleg că dacă o polemică e „balcanică” e ok iar dacă e „medievală” nu mai e bună?

Sixtus - 2009-04-07
Ai uitat sa adaugi, Francisc: "Stiu ca nu stiu nimic" dixit Socrate-Platon. Ca sa fie lamurite lucrurile.

francisc - 2009-04-07
"Poate pentru că nu ești poet ci doar filosof. Ouch! că am zis-o!"
explicati va rog aceste afirmatii

batori - 2009-04-07
Sau, de ce nu, un Cioran. "Vreau să nu mai știu nimic, nici măcar să știu că nu știu nimic".
Ori "Trăiesc pentru că munții nu râd și viermii nu cântă"?!

Profetul - 2009-04-07
Nu înțeleg, ce anume este necesar să explic? Cu siguranță nu cred că partea a doua. Pentru că a fost doar o exclamație. Iar partea întîi a fost enunțarea unei prezumții. Poate îmi explici tu ce înseamnă „eu nu pot comenta serios aici”? Argumentul „medieval” mi se pare subțire. Chiar neadecvat. Mă bănuiești că am pus întrebarea din titlu așa... de florile mărului? Nu am avut nici o „hidden agenda” și nici un răspuns pe care îl așteptam. De fapt încă mai aștept răspunsul. Chiar și de la tine. Dar, stai, am uitat, tu nu poți da un răspuns „serios” din cauza... mea. Is this not a cheap shot? Încep eu să suspectez că sub subterfugiul „neputinței” de a fi serios se află de fapt (poate) neputința de a vorbi despre poezie. Evident eu am încercat să îndulcesc pastila cu o glumă (în exclamație) din motive evidente.

francisc - 2009-04-07
Acum spuneti mi si mie de unde agresivitatea si atitudinea asta de 2 lei? din cate stiu n-am frecat menta pe aici. Dimpotriva. Sau e strategia perfecta pt a va descotorosi de inca un membru al site ului care nu are aceleasi idei si principii? Pana acum, a functionat.
Nu ma luati acum cu prezumtii si alea alea. Sau ca n ati inteles atitudinea mea legata de polemica in cauza. Va cunosc prea bine in aceasta privinta.
Si desigur, pb pt mine nu e de a vorbi despre poezie, sau de a scrie poezie, ci doar aceea ca sunt surprins de ac atitudine nejustificata si absolut gratuita.
Nu mai am nimic de spus aici. Evident

Profetul - 2009-04-07
Eu cred ca esti sau ai fost intr-o "pasa" proasta Francisc. Nu uita insa ca tu ai fost primul care ai ironizat (sau luat peste picior) discutia de aici. Nu inteleg, chiar nu inteleg, de unde aceasta agresivitate gratuita si aceasta atitudine (tot de doi lei) din partea ta. Tot citesc si recitesc si ma mir. Ma mir de unde si acuzatiile cum ca eu am dezvoltat "strategia perfecta pt a va descotorosi de inca un membru al site ului care nu are aceleasi idei si principii". E cel putin bizara aceasta furie. Si daca ar fi sa manifest si eu aceasta suspicionita ca si tine m-as intreba ce anume se afla de fapt in spatele acestei furii bruste si din senin in care, culmea, sint acuzat de chestii si mai ciudate. Chiar as fi curios, asa doar de dragul rationamentului corect, sa imi spui si mie cum si pe ce baza ai ajuns la concluziile astea. Pentru ca pentru mine ramin unul dintre cele mai fortate chestii de care am fost acuzat in ultimile luni.