Mă bucură semnele voastre (nu atât penița și aprecierile, ci faptul că ați spus ceva) fiindcă, pe alte meleaguri, sub textul ăsta s-a așternut o tăcere deasă și adâncă; pe care am atribuit-o, în cele din urmă, efectului pe care îl au realitățile (să nu le spun adevăruri...) deranjante. Francisc, da, de ochiul acela e vorba; păcat că la unii s-a interiorizat într-atât, încât nici cele mai zguduitoare întâmplări nu-l mai pot deschide... Virgil, e încadrat acolo din pricina împrejurărilor în care s-a născut: textul ăsta este copilul unei discuții pe care am purtat-o cu cineva, acum câteva nopți, subiectul fiind pragmatismul în artă, arta kitsch, consumismul în artă și altele din categoria aceasta. dar am încredere în simțul tău poetic, așa că o să-l mut. și, da, ești vinovat fără de știre pentru primul vers...când am început să scriu mi-am amintit de discuția noastră de la Brașov. dăduseși un exemplu...cuiele, parcă. :) Concluzia: textul ăsta e un plod ciudat, ieșit în lume din doi tați și mâna unei moașe care l-a adus la lumină. :) mulțumesc.