în ascensiunea mea către echilibru moral
am aruncat de pe umeri două poveri pe care nu le-am putut căra.

prima era ceva ce nici nu credeam că s-ar sparge și anume acel
imprevizibil pripon uitat în flesa unei eprubete
un compendiu populat de păreri panslaviste
unde omul se zbătea ca zvârluga în formolul neputinței
până când a venit cel îmbătrânit de zile.

a doua era
lichidul din cupa lui Nietzche oferit naivilor
un fel de oțet amestecat cu fiere
neadaptat la ideatica mea umblare după adevăr.

am ajuns în prislop lipsindu-mi aceste poveri
după care m-au răstignit pe vizeta izvorului.