Trezit ca ars în acea zi de sâmbătă, când primele raze ale soarelui ocolesc cu grijă frunzele copacului din dreptul apartamentului, îţi dau pleoapele la o parte, apoi îţi înfig adânc degete luminoase în ochi, priveşti lung pe fereastră către un peisaj monoton, de garaje şi maşini în timp ce îţi spui uite ce vreme frumoasă, face a plajă, încerci s-o trezeşti pe Adina, care nu dă nici cele mai mici semne că vrea să părăsească imperiul viselor, însă te gândeşti că dacă o vei ademeni cu aburii unei cafele poate că se va trezi, aşa să zis şi făcut, aterizezi în şlapii albaştri şi lipa-lipa spre bucătărie, unde arunci în cafetieră patru linguriţe substanţă, două ceşti de apă, apeşi butonul de start, după care, lipa-lipa, te îndrepţi spre baie, unde îţi dai cu apă pe ochi, îţi speli dinţii şi revenii în cameră, unde Adina tot moţăie, priveşti din nou pe fereastră şi-ţi spui uite ce zi frumoasă, parcă şi garajele arată astăzi mai bine, iar maşina voastră cea nouă, care se vede într-un colţ mai îndepărtat de parcare, parcă îţi strigă şi ea uite ce zi frumoasă, hai până la mare, e prima noastră plimbare înafara oraşului, aşa că aduci cafeaua şi tragi mai tare de Adina să se trezească, hai la mare, aşa îi spui, e o vreme superbă afară, uite că ţi-am adus şi cafeaua, iar ea, cu ochii cârpiţi de somn se ridică pe jumătate, întinde mecanic mâna şi apucă ceaşca de toartă, apoi se cuibăreşte, sorbind lent, lângă tine, care arzi de nerăbdare să conduci, însă mai întâi îţi savurezi cafeaua alături de Adina, după care, în sufragerie, scormoneşti sub canapea după umbrelă, pătură de plajă şi ieşi din apartament să le duci la maşina cea roşie şi nouă, care te aşteaptă într-un colţ mai îndepărtat de parcare, timp în care Adina îşi face toaleta de dimineaţă, îmbracă o ţinută lejeră de plajă, aruncă nişte lucruri absolut necesare într-o gentuţă de plajă şi, aproape trezită, mai face câteva sanvişuri pentru drum, după care închide uşa apartamentului, îndreptându-se la şapte dimineaţa spre parcarea blocului, unde tu deja ai pornit motorul şi ameninţi acceleraţia cu vârful piciorului, însă numai după ce ea se urcă lângă tine şi te sărută urând drum bun, porneşti către bacul de la Brăila, pe digul de lângă Dunăre care uneşte Galaţiul cu oraşul vecin, loc în care ajungi exact când unul dintre vaporaşe tocmai ridică bariera şi nu sunt prea multe maşini la rând, aşa că vă gândiţi amândoi am ajuns la ţanc, vă îmbarcaţi pe bac ghidaţi de burta căpitanului, care aşează minuțios, ca un şahist, maşină lângă maşină, lăsând nici zece centimetri distanţă între una şi cealaltă, astfel încât portierele nu pot fi deschise suficient pentru a ieşi pe punte, trebuind astfel să rămâneţi prizonieri în automobilul dinafara căruia burta căpitanului vă tăie două bilete şi vi le strecoară prin geamul crăpat, iar tot prin acelaşi geam briza Dunării vă cuprinde pe amândoi, încă somnoroşi, dar dornici de plajă în acea zi frumoasă de început de septembrie, după cum vă propuseserăţi cu o seară înainte, că dacă tot se termină vara, ar fi frumos să ieşiţi pentru ultima dată la Vadu, deci zis şi făcut, pe bac în maşină, ghidaţi de burta cea mare şi intenţionat dezgolită a căpitanului (probabil pentru a impresiona doamnele plictisite de convenţionalitatea soţului), vă îndreptaţi spre malul celălalt al Dunării, apoi mai departe, spre Vadu, aşa că debarcaţi de pe bac ultimii, benevol, pentru a nu participa la busculada creată de obicei în astfel de situaţii, când fiecare vrea să iasă primul, ca şi cum l-ar aştepta undeva un premiu, călcaţi împreună acceleraţia maşinii, care se îndreaptă în zig-zag către oraşul Măcin, adormit la acea oră matinală, învelit în soarele abia mijit, palid, de septembrie, după care vă poartă de-a lungul şirei spinării munţilor Măcin, cel puţin asta e comparaţia Adinei, care exclamă, privind uşor adormită prin geamul maşinii, uite cum se profilează pe cer vârfurile munţilor, parcă-i o coloană vertebrală sau un ferăstrău, apoi lasă capul uşor pe spate şi alunecă în somn în timp ce tu conduci încântat maşina cea roşie şi nouă, cu grijă pentru a nu forţa motorul şi cu atenţie pentru a ocoli denivelările drumului, apoi, în timp ce traversezi satele cu nume de origine slavă, te gândeşti că trebuie să fie superb pe plajă şi tragi cu ochii de drum pentru a-l scurta, aşa că ajungi mai repede decât te aşteptai în peisajul arid şi adormit, cu aspect nisipos, de lângă lacului Sinoe, dincolo de drumul care leagă Tulcea de Constanţa, peisaj prin care te îndrepţi ca o şopârlă roşie către localitatea Vadu, unde drumul asfaltat se termină şi începe un fel de drum de pietriş şi dale, care o trezeşte pe Adina din somn şi o face să îşi arunce ochii de geam, unde, văzând combinatul părăsit de la ieşirea din Vadu, te informează, ca şi cum nu ai şti, am ajuns în Vadu, da, ştiu, îi răspunzi şi conduci cu atenţie pe digul de dale între a căror îmbinări s-au format adevărate cratere din care se ivesc smocuri de iarbă peste care maşina care vă poartă încet şi cu grijă către mare, părăsind dalele şi intrând pe un drum de pământ cu puţin nisip deasupra, însă practicabil, pe care vă duce doi kilometri până la cherhanaua de stuf şi papură de lângă plajă, apoi încă un kilometru, după care se opreşte deoarece drumul de pământ se termină, începând unul prea îngust şi periculos, doar de nisip, iar voi vă spuneţi am ajuns şi ieşiţi cu grijă din maşină pentru a nu stârni roiurile de ţânţari care pândesc mereu la Vadu în fâşia de iarbă dinaintea celei de nisip, roi de ţânţari care nu vă iartă nici de data asta, aşa că sunteţi nevoiţi să apucaţi în viteză tot ce aveţi în portbagaj şi să vă îndreptaţi în fugă spre plajă, unde briza alungă ţânţarii, iar marea se deschide sălbatică, verde-albastră, în faţa voastră, însă voi aveţi locul vostru preferat, aşa că apucaţi bagajele şi vă îndreptaţi către el, cu picioarele scăldate de spumă şi apă, pe linia mişcătoare a ţărmului, privind cu coada ochiului când ajungeţi în dreptul primului cort cum două femei grase stau perfect goale şi cu picioarele desfăcute în faţa unui bărbat uscat, însă erect ca un stâlp de telegraf, care le pătrunde când pe una, când pe alta, la umbra cortului, fără nicio jenă, spre deliciul unei audienţe închipuite, pentru că voi treceţi cu mâinile grele de bagaje fără a-i privi frontal, ci doar chicotind uşor, amuzaţi de formele rubensiene ale celor două femei, de pofta lor matinală şi de bărbăţia lungă a uscatului, ca o proptea daliniană, ce pare că şi-a trecut toată substanţa în mădular pentru a satisface cele două sirene care gem lasciv în timp ce voi vă îndepărtaţi, grăbiţi pasul, apoi cotiţi stânga după promotoriu, astfel că imediat ajungeţi în dreptul unui cort în faţa căruia, la o masă mică de camping, din aluminiu, cu o sticlă de vin roşu şi două pahare de cristal pe ea, un domn gol, doar cu o şapcă de marinar pe creştetul capului, vorbeşte în surdină cu o doamnă mai tânără, goală complet, cu un păr lung, frumos, mătăsos, care, antrenat de briza mării, îi tot intră în ochi şi îi acoperă faţa şi sânii, iar în timp ce ea tot duce mâinile în păr, voi îi depăşiţi şi vă opriţi la nici două sute de metri de ei, înfigând adânc umbrela în nisip, apoi vă dezbrăcaţi complet, pentru a fi în ton cu natura şi intraţi încet în apa rece stropindu-vă şi râzând zgomotos, siguri că, acolo, pe plaja de la Vadu, printre nudişti, meduze eşuate şi pescăruşi, nu puteţi deranja pe nimeni, ca şi cum aţi fi departe într-o scoică, înveliţi de stomacul ei sidefiu şi respirând cu nişte paie de cocteil trase prin despicătura scoicii, aşa că înotaţi fără nicio prejudecată în apa încă destul de caldă, iar când doi tipi trec prin dreptul vostru şi Adina se întoarce pudică, tu o iei în braţe, îi priveşti şi o îndemni să facă la fel nu ştii ce pierzi, îi spui, cei doi arată bine, însă ea chicoteşte încolăcindu-se în jurul tău şi, căutându-ţi privirea, îţi şopteşte că eşti singurul pe care vrea acum să-l privească apoi, acoperită de apă, se lasă pătrunsă de tine, care o săruţi urmărind din coada ochiului şi iubitele celor doi tipi, care trec goale, frumoase şi perfect bronzate prin dreptul umbrelei voastre, iar Adina îţi geme uşor în ureche, creându-ţi acea senzaţie cochilie de melc dusă la ureche, aşa că te laşi purtat de mişcările ei lente, lascive, în apa caldă a mării, de parcă numai voi doi aţi fi pe acea plajă, iar când Adina întoarce capul într-o parte şi într-alta, se asigură că nu e nimeni la orizont şi îţi spune hai să continuăm pe plajă, tu o asculţi supus şi ieşi cu ea în braţe, o tăvăleşti pe pătura întinsă sub umbrelă şi o posezi cu poftă în timp ce razele soarelui vă ard tălpile, iar nisipul dintre voi se transformă în sticlă, stomacul sidefiu al scoicii se strânge şi mai mult în jurul vostru, aşa că terminaţi împreună, sincron perfect, apoi alergaţi imediat după asta, transpiraţi, în mare şi lăsaţi acolo pojghiţa de sticlă cristalizată de pe voi, iar Adina chicoteşte uşor, îţi spune sper că nu mi-a intrat nisip în..., cuvânt pentru care tu o plezneşti uşor peste fesele rotunde şi îi săruţi tandru ochii, după care o apuci de picioare şi o arunci brusc în apa mării, iar ea se ridică, mimează supărarea şi-ţi spune nu mai vorbesc azi cu tine, dar tu te îndepărtezi înotând repede şi strigi hai prinde-mă, timp în care ea iese deja din apă, se aşează la umbră şi deschide o carte să citească, iar prin faţa ei trece o familie de nudişti, cu mamă, tată şi două fetiţe, toţi complet goi, femeia având câte un cercel prins de fiecare buză a sexului bronzat şi cărnos, iar după ce ei trec, tu ieşi din apă, scoţi un sanviş şi o săruţi pe Adina, care e adâncită în poveste, aşa că priveşti lung marea şi te gândeşti că, uite, ce fain e să ai maşină, deschizi o carte, iar pe la ora cinci strângeţi, pe la şapte sunteţi pe vaporaş, ghidaţi de burta căpitanului, pentru ca la opt seara o să posezi din nou pe Adina sub duş, cu gândurile amestecate, cu fantezia învolburată de trupurile goale de pe plajă.