le pouvoir des mots

imaginea utilizatorului Lyset
Lyset -
concluzie

am un loc rezervat
în singurătatea mea
e păcat să se facă risipă de singurătăţi

să vorbim despre cunoaştere
se învaţă greu să descoperi oameni
şi dacă ne îmbolnăvim – să zicem
e mai bine să ne tratăm sau
să ne acoperim cu tăceri
să ne anihilăm orice dorinţă
firească
de teamă ca toţi ceilalţi
să nu poată vedea
o inimă, a noastră
tânjind după o poveste
cu gust de toamnă târzie

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

clişee şi cacofonie

Dorel -

"o poveste
cu gust de toamnă târzie"
Ăsta e un clişeu. Şi trebuie să te fereşti de clişee. Mai ales dacă sunt dulcege, poetizante (mă repet un pic, le-am spus asta şi altor autori).
În plus, ce părere ai, Lyzet, de asta:"de teamă ca ceilalţi să nu poată vedea"? Eu lucrez cu materialul clientului / clientei: CA CE(ILALŢI)!!! Ce mai calofonie! Într-un text de câteva rânduri (versuri)! N-ar trebui să lucrăm mai mult pe texte?

Mulţumesc pentru observaţii.

Lyset -

Mulţumesc pentru observaţii. Am înlăturat cacofonia(calofonia?), deşi eu văd paranteza aşa: ca cei(lalţi), pentru că am încredere în părerea dvs. de critic. La clişeu mă mai gândesc, poate, reuşesc să găsesc ceva care să-l înlocuiască.
O singură părere mi-aş permite. Cred că observaţiile, în cazul acesta pertinente, n-ar trebui să fie şi ironice. M-aş bucura dacă mi-aţi oferi o sugestie. Ar fi o plăcere să învăţ de la o persoană recunoscută ca fiind un critic în adevăratul sens al cuvântului.

problema poetului

Dorel -

Problema cacofoniei nu s-a rezolvat tocmai bine, întrucât s-a creat acolo, prin suprimarea lui "ca", o exprimare deficitară. Pot argumenta asta şi gramatical: e vorba de conjuncţia "ca...să", care nu poate fi utilizată pe jumătate. Corect ar fi fost (dar nu ştiu dacă şi potrivit în poezie) "de teamă să nu poată vedea ceilalţi o inimă etc.".
N-am vrut să fiu ironic (dar e posibil să fi fost).
"Poveste cu gust de toamnă târzie" e frumos, dar s-a mai spus (şi nu o dată). Finalul trebuie lucrat şi, ca să zic aşa, depoetizat. Dar în aşa fel încât a el să reprezinte, totuşi, o culminaţie a textului.
Asta nu e însă treaba comentatorilor (şi nicidecum a criticilor), ci a poetului.
În sfârşit, când am vorbit de atracţia către poetizarea excesiva şi necesitatea de a fugi de clişeu, am făcut nu doar o observaţie cu privire la text, dar şi una de ordin general.