Sapphire -
singurul drum ne va găsi...
sub picioare ne colcăie drumuri
târâtoare împroșcând venin
pândesc primăvara
înghițindu-se una pe alta
am să las mâna în jos
acum
mă mușcă de piept își sapă
izvor între coastele mele
șiroind ca o gaură neagră pierd
lumea printr-o fisură
unul singur iar eu nu am habar
pășesc ca și cum drumurile ar fi undeva deasupra
ultimii șerpi cu aripi și gheare
unul singur între cer și pământ
fără de umbră
vorbim despre îngeri
iar el ne măsoară infinitul în apnee de dor
el păzind el singura trecere între mine și tine
Poezie:
Comentarii
francisc -
mie imi plac ingerii care nu zboara. desi textul e coerent si interesant, nu cred ca trecerea dintre eu si tu-ul eu e pazita fara putinta de trecere. plus ca drumul nu exista, el e urma talpilor.
Linea -
dezvoltam spatii, pentru a ni le modela.si-atunci, survoland propria natura de la inaltimea unui spatiu ideal si oarecum mitic, vom face parte din natura celui pe care vrem sa-l cunoastem cel mai bine. pentru ca noi suntem cei legati si iremediabil integrati in natura careia nu-i suntem nici stapani nici finalitate. ingerii?...'turbioane' in sinul naturii turbulente, consistentele noastre proprii.. bianca, mai tii minte? Invatatorul, reincarnarea Sarpelui... Sau, poate Sarpele reincarnat?...of of..
alma -
Mici amănunte legate de construcția poemului: "împroșcând" - de modificat, "șiroind / pierzând" - două gerunzii în același vers e prea mult, "pe deasupra" - fără "pe", "tot vorbim " - fără "tot", "apnee de dor" - nu ar suna mai bine "apneea dorului"?, în ultimul vers - fără "el păzind", se subînțelege.
Sapphire -
Francisc, am vrut să creez o capcană, și am impresia că rezultatul mi-a depășit așteptările: de ce se presupune că trecerea aceea e păzită de unul de noi? Pentru fiecare trecere păzită trebuie să existe totuși și cineva capabil și potrivit să treacă... Și desigur că nici unul din drumuri nu există, cu excepția celui care urmează a fi. Frumos ai spus tu, urma tălpilor. Îngerul acesta nu zboară. E singurul fără aripi. Linea, nu știu ce va fi fiind cu îngerul acesta, tot revine și caută, dintr-o dată drumurile care până mai ieri păreau atât de reale se dovedesc simple iluzii, până când numai unul unul singur, trecerea către celălalt, un "tu" devenit "eu", cum bine a sesizat Francisc, singura cale-înger, singura care nu are nici aripi, nici gheare, nici culori... da, Dana, mai țin minte. Alma, voi revedea, cu sugestiile tale... poate fără ultima, nici nu știu... mi-e teamă că nu s-a înțeles că e vorba despre un înger care ne păzește nouă calea... Mulțumesc mult.