am plecat din ascunzişul acela mic
punctul de sub semnul meu de întrebare
şi mă regăsesc acum
buric
un derviș cu picioare filiforme
aplecat peste mormântul proaspăt
al lui menelau

în zilele cu soare
el îmi dădea mereu telefon
aşchiuţă ieşim la o bere?

ieşeam pentru că
în relaţia noastră menelau a avut întotdeauna
ultimul cuvânt

iar
prima bere o cerea mereu pe-a doua
la fel
oricum orice lucru pe lumea asta îşi caută perechea
apoi perechea face plozi

iubiţi-vă şi vă-nmulţiţi
voi slăbănogilor
striga menelau
(care era un tip bine făcut)
din făina oaselor voastre
o să ne vină izbăvirea!

eu râdeam tâmpit de atâta alcool şi nu mă mai puteam gândi la altceva decât că e o mare nedreptate că alcoolemia e invers proporţională cu greutatea corporală în acelaşi fel în care intuiţia menelauică era invers proporţională cu dorinţa lui de a-nţelege formulele alea trigonometrice pe care eu i le aplicasem de atâtea ori înainte ca el să dea la facultate doar aşa ca să pice şi dup-aia să facă doi ani armata la marină și să intre în comă după o aplicație pe timp de noapte

aş fi vrut să pot pricepe
ce vedea menelau
când ochii îi deveneau sticloşi

atunci când el îşi pierdea privirea pe cer
pe undeva prin lyra dacă era vară
şi zicea
te văd aşchiuţă
bea berea aia pân-la fund!

eu mă conformam
pentru că menelau
cum vă spuneam
a avut în relația noastră întotdeauna
ultimul cuvânt

dar în majoritatea cazurilor
până la urmă mie mi se făcea foarte rău
şi nici să vomit n-am putut vreodată

m-am născut
cu acest defect
uite o chestie care la o adică
m-ar fi putut costa
viaţa?