
* Mai trebuie să fac ceva pentru a putea să-mi folosesc contul pe care tocmai mi l-am creat?
Da. După ce ţi-ai creat cont, trebuie să-l activezi. Pentru a face asta, urmează instrucţiunile primite în mail-ul de confirmare, mail trimis de către Hermeneia, la adresa pe care ai trecut-o la crearea contului.
* Cum public un text?
Te loghezi, accesezi publică un text, alegi categoria (poezie/proză/revistă/experiment etc) şi, funcţie de genul textului, dacă este necesar, topica acestuia. Foarte important: după ce introduci textul, asigură-te că faci click pe opţiuni de publicare şi că ai bifat căsuţa publicat. În felul acesta, textul tău va fi vizibil pe site, deci şi pentru editori, în vederea validării acestuia. Dacă nu vei face asta, textul va fi trecut concept (= text pe care autorul nu-l consideră îndeajuns de lucrat pentru publicare) şi nu va fi afişat decât în pagina ta, neputând nici măcar să fie validat.
* Cum corectez/şterg un text?
Urmând traseul: profil personal, iar după ce accesezi textul, editează conţinut, unde, în corpul textului, se pot face corecturi, sau, în afara textului, jos, textul poate fi şters. Nu uita: dacă ai corectat textul, fă click pe salvează, iar dacă alegi să-l ştergi, confirmă. Atenţie: ştergerea nejustificată a mai multor texte poate fi sancţionată! Pentru detalii, vezi regulamentul Hermeneia.
* Ce se întâmplă dacă am greşit încadrarea unui text?
În principiu, nimic. El poate fi reîncadrat chiar de tine, în felul următor: profil personal, iar după ce intri pe text, editează, apoi se operează modificările categoriale, şi salvează. Reîncadrarea poate fi făcută şi de către editori, dar de cele mai multe ori, când este cazul, aceştia vor cere autorului s-o facă. Atenţie!: aproape ca în orice domeniu, greşirea repetată (ori nesocotirea încadrării) poate atrage după sine sancţiuni, cum ar fi avertisment, suspendare temporară, sau chiar retrogradare.
* Textele mele vor apărea instant în prima pagină? Dar comentariile?
Nu şi da. Nu, textele tale nu vor apărea direct. Ele vor trebui validate de către un editor. În general, validarea se face în intervalul 10 minute – 8 ore. Da, comentariile tale vor fi postate direct.
* Cât timp voi fi nou-venit?
Aceasta depinde în primul rând de tine. În general, Consiliul Hermeneia oferă nou-venitului o categorie după una-două săptămâni de activitate. Bineînţeles, acest fapt presupune ca nou-venitul chiar să participe cu texte, comentarii, impresii şi, de ce nu, cu propuneri artistice sau tehnice. Toate acestea, adunate, purtând accent pe calitatea textelor propuse, vor fi criteriul primordial după care nou-venitul va primi o categorie de membru. Pentru detaliile categoriilor, vezi http://www.hermeneia.com/content/hermeneia_20
* După încadrare, categoria pe care am primit-o este definitivă?
Nu. Poţi fi şi promovat, dar şi retrogradat. Depinde doar de calitatea textelor tale. La diferite perioade, Consiliul Hermeneia reevaluează membrii. Dar aceasta nu se întâmplă doar în masă, ci se face şi individual. Astfel, dacă un membru îndeplineşte condiţiile promovării/retrogradării, acesta va fi reîncadrat la propunerea unui editor sau a directorului site-ului, pe baza votului majoritar.
* Ce înseamnă dacă un text îmi este trimis la Şantier Literar? Dar dacă nu apare deloc pe site?
Dacă textul este trimis la Şantier, înseamnă că un editor a considerat că, din punct de vedere valoric, textul nu merită să ajungă în prima pagină. Dacă nu apare deloc pe site, înseamnă că: 1. acesta a fost catalogat ca inacceptabil. 2. ai uitat să bifezi căsuţa publicat (de sub opţiuni de publicare), textul tău este considerat concept şi nu este vizibil nici măcar editorilor, deci nu poate fi validat.
* Trimiterea la şantier este irevocabilă?
Nu. După reveniri pe text, dacă vei considera că textul merită să treacă în prima pagină, apasă butonul atenţie editor! Unul dintre editori va reevalua scrierea şi dacă va considera că acestea întruneşte valoarea necesară, o va scoate din şantier.
* Nu am primit nicio motivaţie pentru trimiterea textului meu în Şantier Literar. De ce?
Pentru că: 1. editorii nu sunt obligaţi să-şi argumenteze aceste decizii, 2. textul este evident lipsit de valoare. Totuşi, acolo unde textul merită intervenţii, sau acolo unde motivul este unul uşor de îndreptat (lipsa diacriticelor, erori gramaticale, typo-uri multiple), editorul va atrage atenţia, printr-un comentariu.
* Pot să mă autopropun pentru (re)evaluare?
De ce nu? Dacă din diferite motive consideri că ai fost neglijat, poţi s-o faci trimiţând un mail directorului site-ului sau scriind un comentariu, direct pe site, sub un text de-al tău. Însă trebuie să fii sigur că eşti îndreptăţit s-o faci, pentru a evita pierderea de timp şi credibilitate.
* Majoritatea membrilor este comentată şi apreciată critic. De ce nu şi eu?
Asta este doar problema ta şi este în direct raport cu activitatea ta. Fie ceilalţi pur şi simplu nu cred că textele tale merită efortul, fie nu ai interacţionat destul. Literatura virtuală nu înseamnă simbioză, dar înseamnă (şi) interacţiune. Îmbunătăţeşte-ţi textele, comentează, spune-ţi părerea şi situaţia se va schimba.
* Când comentez, trebuie să am un limbaj academic, de specialitate?
Nu. Cel mai bine e să fii tu însuţi, cu gândurile şi trăirile tale. Eşti liber să comentezi cum vrei, atâta timp cât nu încalci regulamentul.
* Pot să-mi şterg contul? Cum?
Da, se poate face trimiţând un mail directorului site-ului. Atenţie: această acţiune este ireversibilă!
Comentarii
vreau să spun două lucruri: în
Virgil -
vreau să spun două lucruri: în primul rînd vreau să îi mulţumesc lui Adrian pentru efortul deosebit pe care l-a făcut aici de dragul membrilor noştri nou veniţi. Pentru că a fost o muncă migăloasă şi altruistă. De fapt intenţionez să o incorporez în pagina mai amplă a RIF.
În al doilea rînd vreau să îmi exprim uimirea că nu văd nici un comentariu din partea nimănui, fie nou venit sau altfel de membru. Nici măcar un mulţumesc. Sau măcar o întrebare sau o observaţie. Nu îmi vine să cred că cred că nu ar exista dubii sau neclarităţi. Sau poate chiar nemulţumiri. E de preferat să le exprimaţi aici unde vi se poate răspunde.
poate pentru ca cititorii nostri
francisc -
poate pentru ca cititorii nostri sunt mai inteligenti decat ai lor
asta-mi aminteste de o matusa
Vio_B -
asta-mi aminteste de o matusa batrâna care ma suna în fiecare an spre a-mi aminti ca într-o saptamâna urmeaza aniversarea zilei sale de nastere si sa nu uit s-o sun. cele bune.
am incorporat majoritatea acestor
Virgil -
am incorporat majoritatea acestor întrebări și răspunsuri în pagina RIF a site-lui http://hermeneia.com/faq