casa din faţă atârnă în pom
uneori sare
din piatra întoarsă a inelului
e prea aproape femeia cu biblii
şi rufa rămasă pe sârmă
ultima distanţă fără ruptură a fost
între foame
şi clinchetul furculiţei

apoi Formidabilul Domn
şi-a tras scaunul mai aproape
pe geam picăturile făceau o mică burtă
iar bicicleta din zid
îşi rotea încă roţile

n-a spus nimic
a plantat o brânduşă galbenă
rotindu-mi ceasul pe mână
femeia cu biblii
ar fi făcut o flamă

a mai stat doar atât
mare
cât casa aceea
venind treptat înspre mine
ca printr-o dimineaţă limpede

a rămas o urmă
cum ai stinge ţigarea
în faţa de masă
şi pasărea, banala pasăre
atât de clară
arcuindu-şi spatele
liniştindu-se
ca pe-un pământ