Virgil -
...
uneori aș vrea să mă găsești
în foșnetul rece al flăcărilor de agat
îmi presar labirintul cu grijă
pentru tine fiecare bob de mană
așezat în cenușă doar atît cît să moară
adînc o jumătate de vreme
apoi să-ți sărute călcîiul și buza crăpată
întorcîndu-ți blestemul tăcerii în mine
răspunsul întotdeauna tîrziu vinovat
e-un clopot răscolit de eretice dogme
ce mă-ndeamnă la sete și somn
războaiele mele sînt însă pierdute
și puse mănunchi la picioarele tale
iar eu mă ascund ca un cariu
și dorm în răscrucea de lemn și tăcere
Poezie:
Comentarii
Aranca -
este semnul al saselea al Penitentei sau labirinturile atat de minutios cladite aluneca inevitabil spre Przybyszewski?...un strigat in sensul metafizic, impotriva violentei propriilor sentimente, ereziei dogmelor? in dragoste nu exista invingator si invins...
francisc -
uneori mi-as dori sa capitulez si sa dorm fara trezirea simturilor, rastignit ca un bogumil pe altarul dreptatii si solidaritatii umane. sunt si eu un cariu sub un clopot de sticla, rezonand la ceea ce wilde medita,- in varianta postmodernista-, pictand portretul tanarului..: in diebus illis, love, brother&peace...
alma -
Cred că ar mai fi de lucrat la: " fiecare bob de mană", "războaiele mele" / "picioarele tale", "ce mă-ndeamnă". Deși finalul sună oarecum previzibil ("mă ascund ca un cariu"), "răscrucea de lemn și tăcere" este o metaforă reușită (poate merge mai bine "și adorm...").
Virgil -
ca intotdeauna Alma, un critic lucid si intransigent, multumesc francisc, ma faci sa zimbesc, ar trebui sa scrii ceva despre bogumilii postmodernismului aranca, in dragoste nu exista arta ci doar inconstienta