simt căldura în cerul gurii. un bulgăre de nisip din
sahara. mă iei de mână dar mâna ta mă arde ca un
cărbune încins. dacă mă uit la eșarfă îmi ia gâtul
foc. în piept mă frig mii de vulpi argintii.
număr paşii de la un pom la altul. de la umbra
unui stâlp la umbra unui semafor unui anunţ publicitar

departe
mașini roşii de pompieri cu girofaruri pornite
în mine
cineva aşază fum negru fum alb. cărămizi pentru
o casă vrăjită

totul ia foc
atunci îmi imaginez că eşti un peter pan travestit
că aripile tale foşnesc răcoros asemeni celofanului
între palmele bunicii că sânii tăi sunt două minciuni
cu care mi-ai sabotat toate planurile

şi n-ar strica să mă scoţi din crematoriu printr-o
crăpătură magică tu nu ştii cum e să mori din afară
spre înăuntru să-ţi simţi toate marginile calcinate
tot învelișul plastic topit în nări să ai funingine
în plămâni zgură în stomac negreală
şi iubirea e un crematoriu, tu nu ştii. nu ai cum.
pe mine mă ard toate gesturile toate mişcările atingerile
mi-e încredibil de spaimă că dincolo de crusta asta
nenorocită ai putea să mă vezi aşa cum sunt. şi nu

tu nu știi cum e să desenezi pe asfalt bălți și pești
cum e să apeși cu degetul ca să adâncești lumea și
în fața ta să ai un lac o mare un ocean dar apa să
bolborosească dacă te privesc peștii să salute cerul
cu burțile când te ating

habar n-ai cum e să dai vina pe soare ca tâmpita
nu, draga mea, soarele n-are nicio vină. noi ne-am
apropiat prea mult

uneori am impresia că ești peter pan travestit. și
zburăm peste ținuturi reci către păpușile de gheață