Doamna aceea, cu părul blond, înspicat cu alb, coborât în bucle pe lângă tenul deschis la culoare, aproape palid, se privea în oglinda de la baie. "Frumoasă culoare de păr am! cât se mai chinuie puştoaicele astea să prindă nuanţa asta!"
S-a auzit uşa de la intrare, deschizându-se aproape fără zgomot, apoi glasul bătrânului chemând câinele din curte, acoperit, parcă cu vată, de uşa care se închidea.
Doamna a ieşit din baie târându-şi papucii de catifea de care se agăţa în mers un motan jucăuş.
Domnul a lăsat papucii de curte şi şi-a luat papucii de casă în timp ce-şi dezbrăca bişonul de hăinuţă. Privirea lui s-a oprit o clipă asupra doamnei, a zâmbit, parcă unei amintiri, şi apoi a coborât privirea pe măsuţa din terasă, cătând un sprijin sau un refugiu.
Doamna a intrat în bucătărie, a deschis dulapul din colţ şi a scos dintr-un plic un teanc de bancnote.
Bătrânul era întins pe canapeaua din terasă, cu telecomanda televizorului în mână şi pe pântec avea câinele ghemuit.
Balearea printre programele TV a durat câteva minute şi în cele din urmă s-a oprit pe un program cu partide de pescuit în timp ce, în dormitor, televizorul doamnei era fixat le un program de ştiri.
La televizorul doamnei se derulau imagini din oraşul cuprins de febra cumpărăturilor ocazionate de sărbătorile de iarnă. Calculatorul arăta pe monitor un articol expediat de către un site ortodox.
Doamna s-a strecurat în dormitor lăsând uşa întredeschisă de unde s-a auzit întrebarea: "mănânci?".
Acel "mai târziu" , uşor iritat, a coborât colţurile gurii doamnei, pentru o secundă, ca apoi gura să revină la superbul desen, păstrat nealterat încă din adolescenţă.
Imaginile reclamelor ce îndemnau oamenii să-şi facă daruri au trezit în sufletul femeii instinctul matern sau poate o milă deghizată în generozitate. Mâinile au căutat într-un dulap din care a scos o cutie de carton.
-Ce ai vrea să-ţi aducă Moş Crăciun?
Bătrânul a urcat în podul în care, într-un corp de bibliotecă veche, se aflau amintiri, şi-a suflecat mânecile halatului şi a-nceput să caute, suflând greu.
Primul gând scos din raft a fost că şi-ar dori o mamă. La capitolul ăsta nu dusese lipsă pentru că avusese patru sau cinci mame dar rămăsese cu gândul că "mamă" ar fi altceva, despre care citise prin cărţi. Gândul a fost lăsat să se aşeze odată cu praful stârnit de căutări. La gândul către un Ferari a zâmbit acoperind părerea cu o neâncredere groasă, tivită cu un zâmbet cald. Apoi şi-a dorit o lansetă de "match". E iarnă deja, la ce i-ar mai fi utilă acum când trecuse vremea acestui sistem de pescuit? Chiar dacă ar fi căpătat-o de la Moş Crăciun nu s-ar fi bucurat suficient pentru că nu-şi dorea obiectul în sine ci activitatea cu obiectul acela.
O pălărie! Da, şi-ar fi dorit o pălărie, dar din care?
Gândul pipăia cu degete tremurate opţiunile.
O pălărie de paie...doar pentru grădină şi pescuit. Aia nu avea demnitatea cuprinsă în cuvântul pălărie. Cuvântul trebuia rostit cu proptele, adică pălărie DE PAIE!
O pălărie de vară ar fi trebuit să fie deschisă la culoare şi să aibă şi găurele. Ce pălărie deschisă la culoare şi pe deasupra şi cu găurele ar fi putut duce demnitatea titulaturii de pălărie?
O pălărie conică ca a chinezilor, cultivatori de orez? Gândul acesta i-a înflorit un zâmbet imens pe obraz, imaginându-şi cum ar arăta cu pălăria aceea pe cap, zâmbet amplificat de gândul la o pălărie mexicană. Nici pălăria de văcar american, din piele, cu şiret pe sub barbă şi cu borurile îndoite spre în sus nu i-a făcut cu ochiul.
O pălărie de fetru! Da!!! Dar borurile? Dacă erau largi ar fi dus cu gândul la gaborii cu pălărie. Ideia că ar fi fost considerat ţigan nu-l deranja, ba chiar el însuşi se revendica a fi neam de ţigani dar nu de gabori.
O pălărie cu bor scurt!
Asta este!
Inima a început să-i bată cu putere. Bunicul lui purtase o pălărie cu bor scurt care, alături de mustaţa tăiată drept, a la Franco, dictatorul, îi conferea un aer de profundă seriozitate.
Doamna observă cum se schimbă la faţă şi cum respiraţia i se opreşte sub zâmbetul adresat bunicului
Aerul a-nceput să-i iasă încet din piept, ca dintr-un cimpoi, pieptul în care inima se oprise , zâmbind şi ea, ca la fotografie.
Aerul care ieşea şuierat a articulat, lăsând să înflorească un...aş vrea o pălărie de fetru, cu bor scurt, lângă cap.
Aerul încăperii s-a oprit şi el umplându-se cu pălării de fetru cu bor scurt care, ca nişte păsări obosite, au început să coboare spre pălăria nouă din cutia de carton ce-l aştepta pe bătrân pe masă.