Sensibil și profund acest joc alcătuit din lumini și umbre, această trecere - prezență și absență, rece și cald. Deosebit timbrul elegiac, imagistic umbra încastrată în lumina retinei, linia convențională dintre imaginar și real, fereastra dintre ființă și neființă. Îmi amintește puțin de versurile: "te rog pe tine umbră, să redevii ființă". Firește, aici sînt alte conotații. Un poem de reținut.
Amprente iubind. Absențe ce invadează spațiile interioare mai mult decât orice prezență. Recele mortifer, care trece prin ziduri, ne îngheață, deep inside. Nici măcar pustiu. Doar o imensă umbră din celălalt, în noi. Sugestie: această foto făcută alb-negru cred că ar fi amplificat impactul mesajului. Încearcă varianta. Eu am încercat salvând poza aceasta pe computerul meu și... am rămas împietrită câteva secunde. Am simțit o crispare în partea stângă.
Voi face o excepție comentând la acest text: felicitări pentru realizare. Ideea nu e nouă și colajul nu e echilibrat (încearcă așezarea versurilor în spațiul din stânga jos sau mult mai bine, în afara imaginii), dar e muncit cu migală și interes în a ieși ceva frumos.
Alma, mi-ai dat de lucru. Am încercat, nu mi-a mai plăcut nici o formă cu scris grupat, am modificat inclusiv repoziționarea celor două fotografii... a ieșit asta.
Și imaginea de acum e interesantă, doar că o prefer pe cealaltă, datorită unei fante verticale albe între brațul fetei și corp, așa încât cade exact pe mijlocul irisului, ca un fulger.
Hm, eu nu i-am spus chiar fulger, dar îmi place ideea. Dacă tot ai remarcat, și dacă tot pierdusem amănuntul pe parcurs, am făcut efortul să-l readuc la loc. Renunțând la altele.
Resit melanjul intre vers si imagine mai ales ca ai ales "tonalitati" vibratorii complementare... pana la urma inceputul si sfarsitul stau in povestea prezentului... "fiinta ta/o umbra". Imi place parca mai mult partea a doua... ochiul acela ce macereaza pantecele femeii, privirea care parcurge locrurile fara a le lovi/revela... simt un aer tragic in creatia ta ceea ce este nemaipomenit... e destul de greu sa faci asa ceva.
Mulțumesc Vladimir, întotdeauna intervențiile tale înseamnă mult pentru cei asupra cărora le faci. "Macerează" cum zici, e interesant; și da, ochiul are un rost că poposește acolo. Iar "aerul tragic" cred că e baia de naștere a oricărei poezii. N-am prea văzut poezii bune inspirate din prea multă fericire. ... care, oricum, nu există.
Comentarii
Younger Sister -
Sensibil și profund acest joc alcătuit din lumini și umbre, această trecere - prezență și absență, rece și cald. Deosebit timbrul elegiac, imagistic umbra încastrată în lumina retinei, linia convențională dintre imaginar și real, fereastra dintre ființă și neființă. Îmi amintește puțin de versurile: "te rog pe tine umbră, să redevii ființă". Firește, aici sînt alte conotații. Un poem de reținut.
Ela -
Amprente iubind. Absențe ce invadează spațiile interioare mai mult decât orice prezență. Recele mortifer, care trece prin ziduri, ne îngheață, deep inside. Nici măcar pustiu. Doar o imensă umbră din celălalt, în noi. Sugestie: această foto făcută alb-negru cred că ar fi amplificat impactul mesajului. Încearcă varianta. Eu am încercat salvând poza aceasta pe computerul meu și... am rămas împietrită câteva secunde. Am simțit o crispare în partea stângă.
Călin Sămărghiţan -
Ups! M-ai făcut curios. Hai să văd, Ela. Nu știți cât mă bucur că v-a plăcut.
Călin Sămărghiţan -
Ela, jos pălăria! E mai clar și contrastul de care zice Sis.
alma -
Voi face o excepție comentând la acest text: felicitări pentru realizare. Ideea nu e nouă și colajul nu e echilibrat (încearcă așezarea versurilor în spațiul din stânga jos sau mult mai bine, în afara imaginii), dar e muncit cu migală și interes în a ieși ceva frumos.
Călin Sămărghiţan -
Alma, mi-ai dat de lucru. Am încercat, nu mi-a mai plăcut nici o formă cu scris grupat, am modificat inclusiv repoziționarea celor două fotografii... a ieșit asta.
alma -
Și imaginea de acum e interesantă, doar că o prefer pe cealaltă, datorită unei fante verticale albe între brațul fetei și corp, așa încât cade exact pe mijlocul irisului, ca un fulger.
Călin Sămărghiţan -
Hm, eu nu i-am spus chiar fulger, dar îmi place ideea. Dacă tot ai remarcat, și dacă tot pierdusem amănuntul pe parcurs, am făcut efortul să-l readuc la loc. Renunțând la altele.
vladimir -
Resit melanjul intre vers si imagine mai ales ca ai ales "tonalitati" vibratorii complementare... pana la urma inceputul si sfarsitul stau in povestea prezentului... "fiinta ta/o umbra". Imi place parca mai mult partea a doua... ochiul acela ce macereaza pantecele femeii, privirea care parcurge locrurile fara a le lovi/revela... simt un aer tragic in creatia ta ceea ce este nemaipomenit... e destul de greu sa faci asa ceva.
vladimir -
Erata: Resit=Reusit, locrurile=lucrurile Scuze, probabil e de la caldura.
Călin Sămărghiţan -
Mulțumesc Vladimir, întotdeauna intervențiile tale înseamnă mult pentru cei asupra cărora le faci. "Macerează" cum zici, e interesant; și da, ochiul are un rost că poposește acolo. Iar "aerul tragic" cred că e baia de naștere a oricărei poezii. N-am prea văzut poezii bune inspirate din prea multă fericire. ... care, oricum, nu există.