În ropotul de gânduri al nopţilor pustii, te naşti melancolie sub nori cenuşii
Şi ne privim în treacăt aceleşi nostalgii ce ne purced în taină sub formă de stihii.
Azi ne desparte timpul , avid, nendurator şi i-am simtit amarul a tot cei trecător
Şi-ntelegând misterul ca cel mai crud blestem, am defăimat speranţa, hulind că te mai cer.

Îmi pari neânduratoare durere ce-mi repeţi, refrenul amăgirii şi cruntele-ţi poveţi
Din decalogul aprig pe care mi l-ai scris , să-mi fie grea povară motivul aste-i vieţi.
Ne pedepsiră sorţii în acest obscur pustiu , să ne traim amorul ce ne părea ieri viu
În nefirescul vuiet cuprins de vâlvătăi şi de-amintirea clipei ce o împărţeam în doi .

Te văd odinioară dorită mangâiere, te văd în astă seara, tu crunta mea plăcere
Şi tot te cer să-mi fii , tu dulce alinare, speranţa ce razbeşte în neştiuta-mi cale.
Sunt istovit iubire, dar totuşi te astept, în trista-mi neştiinţă în care te regret
Si de ar fi pustiul, să înece în uitare, amorul fără vină , ti-aş spune că mă doare .

Dar tot te-aş cere sincer ! o dulcea mea povara , să ne-întâlnim în vise din nou în astă seară
Să te revăd himeră-n a mea deşertăciune în care te aşteaptă o soartă fără nume .
Si de am simţi extazul, atât de pământesc, ţi-aş spune că nu-i vina amorului lumesc
Iar eu în culpa-mi scrisă să mi fie căpătâi…îţi voi şopti în taină…eşti visul meu dintâi.!