oricât aș da din mâini nu zbor
iese atâta amar de cenușă că timpul se închină în fața mea
doar eu și timpul ne suntem propriul oxigen
creaturi cu lacrimi făcute din nasturi
noi facem și dealuri din lacrimi și plângem
când un nasture se descoase
plângem când tremuratul mâinilor anunță ploaia cu nasturi
doar copiii au gură și strigă și coboară în strigătul lor
acolo unde locuiește unicul cerșetor al lumii
el ronțăie nori, din nori copiii cresc, din nori se fac mai târziu
stările de agonie
din iubirea părinților se nasc mișcările ovale ale sufletului
din întuneric mă ridic cu plapuma pe o parte a umbrei mele
îmi văd inima atât de clar. o formă bizară cu voce
ea spune - micule
oprește-te. fă cale întoarsă
urcă și locuiește pe cel mai abrupt punct al durerii tale
stai acolo și privește raiul din ochiul tău
micule
singurătatea e o cutie cu bomboane
nu o mânca pe toată în seara asta