Virgil -
...
siajul orelor despicate
cu încrîncenare
prin umbre prin mine
concavitatea palmelor lipite
ca o sudură deviată în carne
urmîndu-și linia cicatrizată
se mușcă din nou flămîndă de sine
cerșindu-mă cu fiecare zi
cînd își sapă singură scorbura
în sînul umflat dureros
deasupra se oprește alunecă
jupuindu-mi hainele
căutîndu-mi măruntaiele
ca niște fructe mustind coapte
în acest ospăț neterminat niciodată
pentru niciunul dintre noi
Poezie:
Comentarii
hecatonhir -
poem al traectoriilor și al eroziunii de sine, o imagine reușită a timpului care mușcă din noi. interesant cum traiectoria timpului lasă urme (siajul, despicarea, concavitatea, scorbura) iar mișcarea este una de alunecare până la întâlnirea cu trupul. finalul simplifică frumos.
Virgil -
hecatonhir (dom'le ce nume v-ati mai ales, mi se scrinteste limba), anyway, bine observat, ma asteptam sa nu se vada asa bine. cineva insa mi-a spus de curind ca partea centrala e putin prea concentrata. ma mai gindesc, poate avea dreptate. merci insa de observatii
Aranca -
repetitia "prin umbre prin mine" trebuie evitata in context...doar pentru a sublinia starea . in rest dinamica fluidelor fructelor coapte, a maruntaielor, "în acest ospăț neterminat niciodată pentru niciunul dintre noi" creste odata cu frumusetea unica a clipei. stii ca nu se mai repeta niciodata? "
Virgil -
nu stiu daca "trebuie" neaparat evitata, nu mi-ai dat o explicatie. eu am introdus-o acolo intentionat. a urmarit un efect, nu a fost o scapare.
Aranca -
era o constatare de ordin personal, cu cit textul are deja o directie, un vector al lui emotional. poate introducerea intentionata, repetitia aceasta are o conotatie speciala pentru tine. fie si asa. e textul tau.