Este aici o imagine pe care am remarcat-o de când ai postat, dar nu mi-a permis timpul să las semn: "inima noastră se desprinde precum o cană din toartă îi simțim căderea cu încetinitorul absorbind toate sunetele în adîncul magic al ochilor mici cu care ne privesc lucrurile" Partea aceasta face, cum se spune "toți banii"; aproape, cu riscul să te superi, pot spune că restul poeziei nici nu mai contează. E ca un final de excepție într-un film oarecare, acea sclipire regizorală în ultimul cadru, care te face să spui după 2 ore de film din care nu rămăsesei cu mare lucru: a meritat. Rar sunt geloasă pe modul altcuiva de a vedea de jur împrejur... remarcabilă inspirație, Virgil. Forget about the rest (emoticon la alegere).