Am citit deunăzi prin ceva fițuică electronică o observație amuzantă. Cineva definea Hermeneia.com ca fiind un „club exclusivist”. Bineînțeles că am zîmbit. Bănuiesc că persoana respectivă nu știe prea bine ce înseamnă cuvîntul exclusivist. Sau poate nu știe cum funcționează Hermeneia. Cel mai amuzant mi s-a părut faptul că lega această definire de așa numita „regulă a celor două luni”. Un club exclusivist sau o comunitate exclusivistă, atît cît pot eu înțelege termenul, se referă la ceva în care nu poți pătrunde decît dacă ești invitat în mod special sau dacă întrunești anumite calități iar dacă nu le întrunești ești cu desăvîrșire respins. Ei bine, așa cum bine știți, în comunitatea Hermeneia nimeni nu a fost invitat vreodată, cel puțin de mine. Iar dacă cineva a fost invitat vreodată de altcineva, oricît de frumos sau interesant a fost gestul, el nu reprezintă și nici nu implică politica declarată a Hermeneia sau a proprietarului ei. Și asta pentru că am vrut ca oricine să se simtă din capul locului tratat în mod egal. Este adevărat că am refuzat cîteva cereri de înscriere dar aceasta a fost facută în urma deliberării Consiliului Hermeneia iar motivul a fost eminamente calitatea mult inferioară a celor trei texte trimise. Oricît de îngăduitori am fi totuși nu ne putem permite ceva ce nu se poate încadra nici la categoria de novice în poezie.
Cu alte cuvinte ceea ce am vrut a fost tocmai să evit pericolul exclusivismului sau al preferențialității. Poate este și acesta un „defect” de-al meu. De felul meu am avut întotdeauna oroare față de pseudo-aristocratismul balcanic cu toată fudulia lui de prost gust.
În ce privește însă „regula celor două luni” așa cum este ea stipulată în paragrafele 14.5 și 14.6 din Regulament, nu văd ce legătură ar avea cu ideea de club exclusivist de vreme ce orice text publicat pe Hermeneia.com poate fi publicat oriunde odată ce a „ieșit” din zona celor două luni, atît înainte cît și după. De fapt această discuție am mai avut-o și altădată și am explicat rostul ei la vremea respectivă. Regula în sine nu este ceva ce mi-aș fi dorit să impun. În adîncul meu cred că orice om care respectă o anumită muncă din spatele unei comunități electronice și care se respectă pe sine și ceea ce scrie ar trebui să fie înclinat să procedeze așa fără să fie constrîns de un regulament. Dar bineînțeles că asta e părerea mea și nu mă supăr dacă alții nu mi-o împărtășesc. Știu însă foarte bine că atunci cînd vine vorba de o anumită sursă de informații nu am timp să citesc tot ce se scrie și mă duc doar acolo unde știu că găsesc ceva inedit și care întîmpină așteptările mele. Dacă știu că mai există și un alt „outlet” care îmi oferă aproximativ aceleași lucruri cu siguranță că n-am să îmi mai pierd vremea mergînd și acolo. Acest lucru nu se numește neaparat exclusivitate ci inedit. Iar unul din scopurile clar declarate de Hermeneia încă de la început a fost acela de a oferi ceva inedit.
Știu că există unii care fie sînt deranjați fie au evitat să se înscrie pe Hermeneia din acest motiv. Așa cum am spus, cu respect față de ei și opinia lor aleg deocamdată să nu fiu de acord cu ea. Și nu pot ascunde faptul că primesc și opinii ale celor care aparțin celeilalte categorii, adică cei care consideră că acest lucru este bun și necesar și de aceea preferă, printre altele, Hermeneia. Deci problema nu este foarte „black and white” (eu fiind chipurile „the black one”) iar deocamdată această politică editorială se dovedește a fi benefică pentru Hermeneia ca și comunitate literară și website.


Aș mai observa ceva și anume un anumit tip de comportament din partea unora care pleacă de pe Hermeneia. Mă refer la faptul că își „șterg textele” în întregime. Deși le respect întru totul dreptul de a pleca sau de a veni totuși nu pot ascunde faptul că gestul lor mă dezamăgește ca oameni. Eu am oferit această facilitate dintr-un fel de respect față de membrii Hermeneia. Uneori ești foarte dezamăgit de un text și de aceea sau din alte motive alegi să faci un gest editorial radical și anume să îl ștergi. Cred că în toată perioada în care eu am publicat texte literare online am „șters” poate maximum 5 texte în total. Observ însă că există persoane care pur și simplu abuzează acest lucru cu o lipsă de respect greu de imaginat față de cititori și față de ceilalți membri Hermeneia, și față de efortul de a face acest site să funcționeze din punct de vedere tehnic. Este evident că textele aparțin autorilor lor și lucrul acesta este stipulat acolo unde trebuie și este recunoscut ca atare, dar asta nu înseamnă (cel puțin din punctul de vedere al bunului simț) că putem să ne permitem orice. Fiecare dintre noi știm că dacă trimitem un text literar unei reviste, chiar electronice, iar textul apare să zicem în ediția de luna mai, nu ne putem duce prin septembrie să spunem redacției, „știți ceva, m-am răzgîndit, vreau să îmi scoateți textul de acolo”. Ar fi ridicol. Revista sau ziarul respectiv au fost difuzate iar o revistă electronică s-ar uita amuzat la tine. Probabil că n-ai mai ajunge să publici în nici una dintre ele și poate nici în altele dacă lumea ar afla cam cît de neserios sau neserioasă ești ca persoană. Evident, Hermeneia este o comunitate literară ca și altele și oferă această facilitate a interactivității. Mă tem însă că există oameni care datorită neseriozității pe care o au aparte de viața literară confundă un astfel de spațiu cu un fel de gară de nord. Vreau să subliniez încă o dată, respect paternitatea textelor și dreptul autorului asupra lor dar cred că acest respect trebuie să fie reciproc și așa cum nu îți permiți orice cu o revistă nu ar trebui să îți permiți chiar orice nici cu o comunitate electronică. Faptul că mediul sau suportul este diferit și comportă anumite facilități nu ar trebui să ne încurajeze la comportamente inferioare. Cred că există momente cînd am vrea să ne ștergem anumite texte. Cred că este normal acest lucru și cred că ar trebui să putem să facem asta. Dar cred că este și trebuie să rămînă o excepție și nu o regulă. Iar dacă nu mă credeți vă încurajez să întrebați aceasta pe orice proprietar de website literar sau orice consiliu editorial. Mă îndoiesc că cineva este dispus să facă tot acest efort doar ca în final cineva să îi trîntească ușa în nas. Aș vrea înțelegeți că nu sînt absolut de loc supărat dar pur și simplu mi se pare o lacună semnificativă în comportamentul cuiva. Hermeneia va continua să ofere această facilitate dar dacă voi observa că abuzul se continuă voi oferi posibilitatea editării și ștergerii textelor doar prin aprobabre editorială iar acel lucru va reprezenta cu siguranță o diminuare a interactivității.


Observ cu plăcere că au apărut comentarii critice și salut acest lucru. Nu am vrut și nu vreau ca Hermeneia să fie un loc în care ne admirăm și/sau gratulăm mediocritatea textelor. Comentariile critice cu explicațiile de rigoare sînt foarte bine venite. Iar cei care sînt ofuscați sau deranjați de ele înseamnă că nu au citit nici măcar primul rînd din Regulamentul Hermeneia (care în curînd vreau să devină primul rînd din Carta Hermeneia). Aici nu dorim în primul rînd să ne simțim bine ci să se scrie bine și din ce în ce mai bine dacă se poate. Iar critica este unul din catalizatorii calității. Chiar dacă s-ar putea ca uneori ea să fie răutăcioasă sau nefondată consider că e un risc care se merită asumat decît lipsa ei. Deci vă încurajez pe cei care ați început să comentați critic să continuați. Există autori care au plecat de pe Hermeneia chipurile datorită comentariilor mele critice sau ale altora. Le doresc numai bine, dar le amintesc că prin simplul fapt că au plecat au pierdut oportunitatea de a-mi contrazice opiniile. Ce lamentabilă înfrîngere prin neparticipare! Să presupunem că cineva îți critică un text. Există aproximativ două posibilități (deși lucrurile pot fi mult mai complexe). Prima este ca omul respectiv să aibă dreptate și critica lui să fie corectă. În acest caz e o dovadă de înțelepciune să asculți și să înveți. E o pierdere pentru tine să nu iei aminte la așa ceva. E o favoare pe care ți-o face omul respectiv că își rupe din timpul său ca să îți ofere un feed-back. A doua posibilitate este ca observația lui să fie greșită total sau parțial. Oare nu este mai de dorit să continui să scrii și să demonstrezi că n-a avut dreptate? Oare nu este mai dulce o astfel de victorie decît o retragere cu coada între picioare? Iar dacă ai argumente împotriva acelei critici nimeni nu te împiedică să le prezinți. Tăcerea, supărarea și retragerea de cele mai multe ori demonstrează că nu ai argumente. De aceea eu cred că o bătălie de idei este mai folositoare decît o tăcere cuvioasă sau o retragere cu ridicat de poale. Salut deci demersurile critice și le încurajez.