azi mergeam pe stradă și toamna se foia în jurul meu precum cercul de ploaie în jurul lunii. odată am văzut un cerc mare mare cât casa, dar mi-am zis că e cu siguranță mult mai mare, poate mai mare chiar decât orașul acesta din care scriu, mai mare decât pot cuprinde cu brațele lungi și subțiri ale gândului meu către tine...


îmi imaginez că stăm în jurul focului și redenumim melodiile noastre preferate după cuvintele care ne plac cel mai mult. o să vină iarna și vom crede din nou în moș crăciun și copiii noștri nenăscuți vor crede în mos crăciun și o să avem un brad mare și cutii multe cu globuri, pe care eu voi scrie mare, fragil. apoi tu vei spune că masa e gata, iar eu mă voi ridica din locul meu comod din românia pitorească, voi desprinde atentă latitudinea și longitudinea, îmi voi înconjura talia și umerii cu ele, ca și cu o coroniță de păpădii galbene, împletită din seva unei alte vremi, la fel de departe...


stau cu picioarele încrucișate, pe podeaua camerei tale și îți recit din memoria mea de la 12 ani: "nu pe cutia cu globuri scria mare FRAGIL / ci pe joaca de-a pomul de iarnă". e prea târziu să mai caut cartea passionariei, să citim împreună finalul, pentru că: ne uităm la ceasuri, arată că ne-am făcut deja mari, ceasurile s-au făcut și ele mari, prea mari să le mai putem purta la încheieturile noastre străvezii, așa că le-am lăsat pe mesele de studenți la facultăți unde clipele arătau pulsațiile inimii și nu ale cordului, alții le-am ascuns în lada cu jucării, printre ursulețul de pluș și păpușa cu gene tunse... îți amintești: mami, mami, crezi că dacă i-am tăiat genele malvinei, or să mai aibă timp să crească la loc? și mama dădea din cap afirmativ, și noi o credeam, iar acum, când mai deschid din când în când sacul cu jucării, trag cu coada ochiului la genele păpușii și, pentru o clipă, sper din tot sufletul să fi crescut la loc...


*
azi mergeam pe stradă, toamna rămăsese în urma mea și brusc mi s-a făcut dor de tine.
așa că mi-au dat lacrimile.







foto: Alina Sonea