Nu îți dărui pasul meu.
Este greu și este lung.
Poate numai Dumnezeu
Să îl ducă în amurg.
Nu îți dărui vorba mea.
Este aspră și pustie.
Are colțuri ca o stea.
Are ură și furie.
Nu îți dărui viața mea.
Este plină de amar.
Are patimă și-i grea,
Ca o rugă din altar.
Nu îți dărui visul meu.
Nimeni nu la-nchipuit.
Singur, numai Dumnezeu
L-a visat și l-a trăit.
*
Ți-aș lăsa, ca dar, copile,
Cărămizi și rugăciune
Să poți construi din tine
Cerul altora în lume.
Ți-aș lăsa, copil iubit,
Versul alb, versul ritmat,
În cuvânt sulemenit
Să-l împletești inspirat.
Ți-aș lăsa, fiu de muiere,
Cerul plin cu constelații
Și blestemul de avere:
Tot ce faci să dai la alții.
Ți-aș lăsa ce nu mai pot
Într-o viață-a înțelege.
Tu, al lumii matelot,
Valului să îi fii rege.
Comentarii
yester -
...apreciez relația ta cu Dumnezeu. poemul acesta este însă nefericit. fericește-l, eliberează-l de asonanțe, rime facile, ruperi de ritm, tropi desueți etc., de sărbători, merită! îmi place genuitatea lui...
lucian -
intentionat am căutat, yester, rima ușoară însemnată de patina timpului. am simțit că astfel mesjul este autentic. ca și cum ar fi citit de pe o foaie îngălbenită de trecerea vremii.
yester -
... dragă lucian, știi probabil că "autentic" în poezie nu e valabil precum în arheologie, unde ceea ce este vechi este și... valoros. însă, fie precum spui... e testamentul tău:)!
lucian -
da yester. probabil ai dreptate.