Peren licorn visat, ca de mireasă
noaptea dintâi, mă legăn peste ape
în curgere și galbene, de-aproape
tot cerul s-a oprit în urmă, ca să

mă prindă-n cerc de licăr pe sub pleoape,
și-n haina ruptă-a norilor ce-apasă
de la nuntirea focului, în casă,
tentacule fluide, să mă-ngroape

sub șuierat de umbră fără brațe,
când alergarea frunzei s-a oprit
și iarba mi-a prins gâtul, să-mi agațe

de el pământul umed, infinit,
cum calde, tremurând, coapsele hoațe
și dulci de toamne, lin, m-au pregătit.