voiam să plec, nu știu unde, trebuia să împachetez
totul să fie în ordine
valiza de care ma împiedecam mereu
aștepta lângă ușă
mă simțeam ca o fantomă bântuind o casă străină
rătăcind undeva într-o lume iluzorie
cu un calm de moarte scoteam lucrurile din sertare
și le asezam la fel în valiză, le atingeam ușor
nu voiam să le rănesc
toată durerea, toate speranțele
toate atingerile erau catifelate
la fel de liniștită îmi scoteam țigările
priveam îndelung valiza, fumam
număram rotocoalele de fum
de la fereastră număram norii
de fiecare dată era la fel
numai ziua era alta
iubeam ploile
le iubesc încă
totul era gri, o perdea densă ce o tăiai cu degetele foarfece
cel mai crunt era seara
să urmărești cum ultima rază de soare părăsește lumea
și să constați că totul se repetă
cu excepția chiștocurilor care se adună lângă tine un morman
un mormânt de țigări decapitate de timp
și o casă plină de scrum și de fum
mutam valiza într-un colț întunecat
așa era bine
același colț ferit întotdeauna
îmi gustam lacrimile
și mă înecam cu firimituri de mâine
Comentarii
yester -
... pentru starea ce nu îmi e deloc străină, frumos așezată în litere, pentru că Ionuț și Marina îți vor spune ei, ce și dacă mai trebuie lucrat. eu prefer să nu. cu un calm de moarte scoteam lucrurile din sertare/ și le asezam la fel în valiză, le atingeam ușor... o nostalgie a plecării amânate pentru niciodată, o tandrețe impusă celor ce ne înconjoară, ca doi amici la o bere vorbind despre Gautama și Becali doar pentru a trece într-o nouă zi. scrie ioana!
Snowdon King -
Eu nu pot sa-i spun decat sa scrie ce simte si sa nu caute niciodata poezia.
bakemono_ella -
yester , ionut, va multumesc pentru semnul trecerii voastre si nu voi uita de vorbele voastre. cu mult drag, ionuca.
koga ion -
cu gândul la "Tara" scenariu care evocă foarte puternic portretul lui Scarllet din "Pe aripile vântului", cunoscutul roman al lui Margaret Mitchell; elementul insolit, aici, este inserarea cu valoare estetică a mai modernei anti-reclame: "tutunul dăunează grav sănătății". gone with the... words, Vasile Munteanu
bakemono_ella -
in fiecare femeie regasesti o scarlett, un personaj uimitor. tomorrow is another day, dar parca tot mai bine este astazi... cu drag, ionuca.
andreea iancu -
da, e un text bun, imi place cand esti mai simpla, cand nu recurgi la artificii poetice; dupa cum vezi, se si remarca asta. acest monolog in care actiunile si starile se succed, in care tu vrei sa ramai, placut,
bakemono_ella -
multumesc medeea. te mai astept cu mult drag. cineva insa imi va ridica valiza si voi pleca.. dar intai sa vina vremea.
lucian -
un fel de a scrie de parcă ascult bb king sau van morrison. trebuie sa ai o stare pentru a citi acest poem. oricum, felicitari!
bakemono_ella -
multumesc pt semnul trecerii tale. inima mea pantecoasa e infierata in poem.
Snowdon King -
Din toate poeziile pe care le-ai scris, asta este cea mai spontana si cea mai cursiva. Am recitit-o de mai multe ori cu placere, ca si atunci cand iti spuneam, continua, continua, nu te opri. Tu nu realizai cu adevarat ceea ce faci, ceva care va ramane scris si care va avea valoare peste ani si ani, marturisirea ta sincera, plina de patos, asta iti era poezia. Stau si ma gandesc citi de multi oameni scriu poezie de mare valoare, fara sa stie si cuvintele lor se pierd prin scrisori de dragoste aruncate la gunoi sau putrezite prin sertare, prin notite, prin jurnale, prin carti despre vise. Am facut odata greseala sa nu dau credit unei fiinte care avea un imens har oniric..., dar nu un delir oniric ci un fantastic asemanator cu cel ai lui P.J.Farmer. Cred ca fiecare dintre noi avem nevoie in viata de un ghid, de un maestru pentru a ne da seama de adevaratul nostru potentional. Si unul care sa o faca din iubire, sa dea fara sa ceara, sa fie lipsit de egoism si orgoliu. Cam utopic cand este vorba de poezie, un camp de batalie al marilor orgolii...dar..exista. Impachetezi si despachetezi valiza, undeva departe se afla destinatia pe care o atingi doar cu gandul. La un moment dat cineva iti va pasi in casa si iti va spune, la ce bun atatea bagaje? Te va prinde de mana si veti zbura spre taramurile reci. Intrucat acest text merita si primul comentariu a fost insignifiant, las un semn asa cum trebuie. Felicitari!
Călin Sămărghiţan -
Ca să vedem și alte păreri. Nu e rău. Ca și în celelalte poezii ale autoarei și aici rămânem doar la suprafața lucrurilor. Lucruri gingașe, e drept, bine descrise, parcă într-un ralanti al memoriei, dar care nu trimit prea departe.Dacă doriți, e o poezie de atmosferă și mai puțin a sensurilor ori a ființei. A gesturilor mâinii, și mai puțin a gesturilor inimii. Asta nu e neapărat rău, orice scriitură are veleitățile ei. Ce îmi distonează iar: cuvântul "valiză". Nu e un cuvânt prea plăcut, e sonor, dar urâțel, și folosit prea mult se desemnifică pentru a deveni inestetic în final. Iar în poezie îl găsim de patru ori plus o dată în titlu. Repetați-vă în gând "valiză" de 5 ori și veți înțelege ce vreau să spun. Ar merge o dată în titlu, iar apoi, doar sugerat, cred că ar avea un mult mai seducător efect (înlocuiți-l doar cu pronumele personal și veți vedea cum toată poezia sună altfel). Expresii greoaie: "le așezam la fel în valiză", "la fel de liniștită îmi scoteam țigările", "priveam îndelung valiza" (de exemplu, sugerez: simplu "o priveam"), "o perdea densă ce o tăiai cu degetele foarfece", "cu excepția chiștocurilor care se adună lângă tine un morman" și continuă: "un mormânt de...", iar "mutam valiza într-un colț întunecat". Prea multe deja pentru a mai lăsa să răzbată altele foarte reușite: "raza de soare ce părăsește lumea", "țigări decapitate" și mai ales excepționala "firimituri de mâine". Fără supărare, eu înțeleg efuziunea de mai sus, și chiar mă gândeam că ar trebui să o las așa, dar totuși spun astea ca să știți că există și alt fel de ochi. Fără nicio peniță.