kaspar -
bimbam doi
Între copaci casa mea
în mijlocul lor fără pereți important e să nu mă plouă
vântul poate să bată din toată părțile, animalele să mă cheme de unde vor
Mă strâng în mine,
genunchii mi-i așez sub palme și îi strâng cu cinci degete de fiecare parte
Am ales să tac parcă toți ar vrea să mă asculte
îmi închid ochii și îi las să plece prin junglă
Auziți-o, noaptea care nu mai vrea să înceapă, și duceți-i rugăciuni de frunze de om
un copac casa mea, o rugăciune, un gol, în mijlocul lor
mă strâng de limbă
și tac
vântul bate cuvinte neoprite la timp
Poezie:
Comentarii
anna -
un suprarealism autentic de rasucire a lipsei de perspectiva... „mă strâng de limbă și tac vântul bate cuvinte neoprite la timp” re-creezi o lume interioare dupa legi propri, cuvantul tau marturiseste propria natura... mi-a placut ! bun venit pe site!
kaspar -
merci ana, si ma bucur ca ai observat exact ce trebuia... de fapt, intre timp am pus pe site si crezul meu literar, care de altfel a fost si publicat, prin septembrie, intr-un supliment de cultură pitestean. despre suprarealism si nu numai vorbesc si acolo. a... si... nu ca ar avea vreo legătură directa cu literatura, dar indirect are, "suprarealismul, intre pictura si literatura" a fost titlul eseului meu de admitere la UNA-ITA :) merci, te mai astept :)
Aranca -
bine ai venit kaspar! sper ca aceasta casa dintre copacii lumii sa lumineze tuturor gindurile, ca toate celelalte case inca nezidite in verdele multasteptat al primaverii..
cami -
E aici o căutare a sinelui: " mă strâng în mine", " am ales să tac parcă toți ar vrea să mă asculte". Îmi place metafora" rugăciuni de frunze de om". Casa e pe rând un copac, o rugăciune, un gol, în mijlocul "lor", un lirism în genul lui Bacovia, părerea mea. Anna a intuit foarte bine. Bun venit!