unii stau cu dumnezeul lor la masă
beau o țigară, fumează o cafea
când plâng coboară din icoană
nu mă întreabă de zilele de post, de metanii,
de holograma per suflet
vine
simplu
înaintea mea și mă apără
ca și cum ar lovi în stânga și în dreapta cu pumnii
să nu mă atingă nimic
cunoscând universul ciudat al unei femei
în labirint

ramurile își scutură copiii din palme
bătrânii deschid geamul împăcării cu moartea
atunci când
tăcut
trece cu turma lui sălbatică
prin oraș
peste atlantic
peste pacific
printre mașini
tomberoane
case
și lasă un miel să-l înjunghie alții
bucuroși că stau la cină cu el

privește noaptea asta cu noi doi spre casă
ne logodim oriunde în parc în metrou pe alei
deși vorbesc mult
tu ești cel ce se dăruiește mai tare
între noi
nici o monedă de schimb
suntem o poartă la vest de eden
dezbrăcându-ne
unul pe altul de banalitate

iese ceva din mine
doar
în prezența ta