Ela -
locuiești într-o iarnă paralelă fără solstiții
mă întreb dacă poți face o femeie de zăpadă
cu ochi fără gene
precum aparițiile din coșmarul pinguinilor
îți vorbesc în limba ianuarie tu înțelegi doar începutul
în rest doar fulguire fără sens
strângi în pumni verde din verde să nu-ți fie frig
mă ascund într-un iglu fără lemne
îmi va ține de cald secanta
ce ne traversează inimile o dată pe noapte
desigur polară
numai tu nu ai vrut să împărțim același meridian
Poezie:
Comentarii
alma -
Primele două versuri sunt de reținut, aduc ceva nou: "locuiești într-o iarnă paralelă fără solstiții / mă întreb dacă poți face o femeie de zăpadă". Cu "ochi fără gene", poate pentru a nu se prinde... "steluțe în genele ei"?
Ela -
Alma, cred că împărțim același meridian, parcurgem iarna în sensul invers acelor de ceasornic . Ai perceput de ce fără gene. Și mă bucură că primele versuri îți vorbesc. E bine că s-a putut salva textul. Și nu a ajuns într-o iarnă paralelă. L-ai prins la timp.
Sapphire -
Ela, in stilul meu laconic uneori, daca iti spun ca asta ar iesi o proza excelenta, intelegi ce vreau sa spun? :-) Sau cel putin strafulgerarea asta am avut-o eu. este aici mai mult decat suficient fir epic (iar titlul este excelent) pentru o proza. Mi-e dor, sincer, de poemele tale in proza.
Ela -
Dalba, m-aș așterne la scris poeme în proză, dar nu aș ști unde să le încadrez, fiindcă unii ar spune că sunt poezii, alții proză, alții gânduri poetice. Cred că voi găsi o soluție. Aici e mai mult poezie decât poem în proză, deocamdată las așa. Promit că voi scrie și ceea ce știi tu că reușesc eu uneori, când nici eu nu mă aștept de la mine. Și mie mi-e dor. Mulțumesc pentru străfulgerare din gerul ăsta, trecând prin iarna paralelă.