În aceeași supă

imaginea utilizatorului lucian

Mâine ne vom trezi în aceeași supă,
În aceeași farfurie de porțelan
Cu mii de tăiței și felii de morcov
Colorând zeama boabelor de orez.
Tulburați de lingura de argint
Ce va decupa din al nostru labirint
O cupă de cer cu aer și pământ
De viitor și de trecut pentru care
Vom porni războaie imperiale, statale,
Vom face alianțe beligerante,
Vom iubi femei, vom ucide, vom picta,
Vom sculpta, vom călători, vom povesti,
Vom cerceta, vom delibera, vom sărbători,
Vom plânge, vom râde, vom îngropa…

Prin toate acestea mâine vom trăi
O zi neștiută, o zi pierdută, o altă zi,
Datorită unei linguri ce gustă anume
Din supa noastră cu multe legume.

Comentarii

Lucian, parcă ți-ai găsit un alt ritm în poezia aceasta. Eu am înțeles că tu nu vrei să renunți la "poetizare", și sunt convinsă că nimic și nimeni nu te poate face să scrii într-un alt fel decât "simți", de aceea nu voi accentua mai mult decât am făcut-o deja, ideea că poezia astăzi are alte tendințe. Ei bine, cu toate acestea, constat că aici ești mai liber în ceea ce scrii, te lași mai mult furat de poezie în sine decât de căutări mai mult sau mai puțin artificiale ale unor elemente de stil. Ceea ce face bine poeziei. Poate este doar un început, dar eu am încredere că vei reuși încetul cu încetul să renunți la artificiile voluntare sau involuntare (uite un exemplu în ce ai scris aici: ultimele două versuri. Au un ritm involuntar de cântec, care nu se potrivește cu restul poeziei, iar ideea în sine e mult prea romanțioasă). Ce cred eu că mai este de bine este că ai mai renunțat la simboluri, păstrând doar câteva (ok, farfuria este de porțelan, lingura de argint + atenție BTW la rima involuntară labirint - argint, plus următorul cuvânt cu rimă imperfectă - pământ), și ai mers mai mult pe sugestii directe.

Mircea, ideile se succed cu repeziciune, treci foarte repede de la un registru la altul, ceea ce la un moment dat poate sa induca cititorul in confuzie. De asemenea, cred ca repetitiile sunt putin obositoare, ai putea incerca sa le eviti. Ca de asemenea si rima involuntara din ultimele doua versuri. Mie mi-a placut cel mai mult inceputul (primele 4 versuri), pentru care te felicit petre

sapphire, multumesc pentru felul in care imi explici punctul tau de vedere vis-a-vis de poemele mele. am inteles mesajul tau si il consider constructiv pana la a/mi cere sa renunta la poetizare. chiar daca, asa cum spui tu, tendintele poeziei de azi sunt altele, nu inteleg cum sa renunt tocmai la esenta poeziei = poetizarea. pare ca imi cer sa traiesc fara sange in vene, daca asta este viata?!? ai dreptate perfecta in ceea ce priveste "artificiile voluntare sau involuntare". voi incerca sa fiu atent la acest gen de exprimare. de asemenea, ai dreptate si in privinta ultimelor doua versuri. oricum, iti multumesc de trecere si te astept sincer si cu placere alaturi de fiecare scriere pe care o postez aici.

multumesc de apreciere, atentionare si trecere. nu ma gandisem la rapiditatea cu care se succed ideile acestui poem. poate am sa intervin asupra lui. te mai astept.