Privind spre aula neîncăpătoare
a placidului timpuriu
îmi regăsesc numele într-un ecou
al primului cuvânt...
mă strig și mă regăsești
în corsetul tăgădurii făgăduinței șoptite,
încercând recalibrarea alofonelor
lumii boltite cu termopan...
Setea pământului transformă
cuvintele în ascuțimi ale cugetului
ascultându-mi tăișul
aripilor transformate-n rădăcini.
Poezie:
Comentarii
emiemi -
In opinia mea, un poem mult prea incarcat, mult prea cautat ca sa poata transimte ceva, nu numai sa spuna.
sebastian gris -
Nu am obiceiul sa caut.Doar sa fiu gasit :) merci de comment Cu respect, Sebastian
yester -
... fiind și puțin subiectiv vreau să îmi demonstrez că obiectivitatea nu e o "fata morgana" deși... deci uite Alex ce versuri excelente mi-au făcut cu ochiul: Setea pământului transformă cuvintele în ascuțimi ale cugetului poemul trebuie lucrat la sânge, însă doar fiindcă merită . cu drag, Paul n.b. sugestii nu îți dau pentru că sunt conștient de inutilitatea lor. tu știi ce ai de făcut.
sebastian gris -
Merci mult Paul :) cu acelasi drag Sebastian sau Alex sa fie? :)