M-apropii de iarnă cu tine
Murind aritmetic, tăcut
Măslinul adoarme-n ruine
Confuz din final la-nceput
De-afară ‘năuntru cresc stele
Constrânse de arme și jar
Ești una din axele mele
Când obligatoriu răsar
Tăcem amândoi pe-ndelete
Străini pe-un pământ cunoscut
Iar noaptea sub ochi ni se vede
Mormântul comun desfăcut
Eu știu că m-apropii cu jale
De ruga-nghețată în dor
Căci toate altarele-s goale
Iar zeii din temple ne mor
Absurzi ca statui destrămate
Ilogici și magici și goi
Cădem cu aceeași cetate
În care-am luptat amândoi
Poezie:
Comentarii aleatorii