cum mă scufunzi Doamnă în tăcere
ca-ntr-o piscină termală
cum tac până încep să mă doară urechile
până îmi sângerează ochiul memoriei;
cum vii şi mi te dărui
la ore nepotrivite
când zilele se freacă unele de altele
în scrâşnet de anvelope
cum vii aşa pe nepregătite
la festinul singurătăţii
şi umpli aerul cu iluzii
acoperindu-mi vederea
cu linţoliul semnelor
cum mă faci Doamnă
milogul comunităţii
cum mă arunci fără de milă
din patul tău de linişte şi vis
printre şuruburi şi şaibe uzate
cu miros de benzină
şi ulei ars în candelele nopţii
printre texte fracturate
clicheţi şi subansamble inutile
printre feţe şlefuite de nepăsare
căci la ce bun starea de graţie ?
“la ce bun poezia domnilor ?”
- vorba Celui din Ceaţă -
cum mi te dărui în aceste ore
dezrădăcindu-mă
dezmembrându-mă în funii celeste
(al căror capăt cu greu îl mai aflu)
cum mă pui la lucru
alergându-mă cu tălpile goale
prin şpanul încins
al maşinilor de fabricat şuruburi-poeme
şaibe-poeme şi alte rondele de cerneală şi sânge
cum mă faci criminal al iluziei
- cu o singură zvâcnire de cuţit
aş putea să-ţi retez jugulara de târfă angelică
hoitul să-l ascund în geamantane de hârtie igienică
învăţătură urmaşilor -
cum mă alergi de a o uşă la alta
prin cartierele rezidenţiale
ale capitalismului balcanic
dăruindu-mi-te
în orele pustiite de ignoranţă
săpând galerii şi tunele
prin viaţa mea fără rost
cum uiţi să fixezi indicatoarele
cum mă arunci nonşalant
pe străzile mâncătorilor de carton
prin subsoluri slinoase
încălcând principiile căsniciei universale
ai Doamnă cum mă faci
milogul morţilor de pe bancnote
Comentarii
da
Sancho Panza -
frumos.
prima strofa, cu "festinul iluziei" si "lintoiul singuratatii", aproape ca ma facuse sa casc.
dar ce repede m-a inviorat urmatoarea! :)) foarte bine redat contrastul dintre "patul de liniste si vis" si "strazile mancatorilor de carton".
P.S.nu stiu daca ultimele trei versuri isi mai au rostul, in opinia mea, poezia ar supravietui si fara ele.
Bun
Sabazius -
Ah, cum mai zornăie şi în mine toate şaibele, piuliţele şi şuruburile uzate ale cotidianului fara (prea mult) rost! Mă simt pe undeva pe aceeasi lungime de undă cu acei clincheţi şi subansamble inutile (dar în cazul meu, la modul concret, nu simbolic), deşi mi-aş dori să pot 'cerşi' pe la o altă 'poartă'. Ah, daţi-mi şpanul încins şi acea scânteie din măruntaiele maşinii de fabricat poeme, că de la o vreme 'soft'-ul meu nu mai recunoaşte decât prozaicul din pliantele tehnice.
Poezia m-a impresionat în mod deosebit.
Hm!
Călin Sămărghiţan -
Mie mi s-a părut prozaic, sec, lipsit de imaginație și trăire poetică. Fiecare nou vers parcă ar căuta o ieșire din haos și n-o găsește și vine altul și altul și tot nimic. De ce ”fals” am înțeles, dar n-am înțeles de ce ”despre sponsorizare”.
mulţumiri
zapata -
Adriana,
să înţeleg că e şi bine, e şi rău, sau invers. În varianta iniţială, ultimele “versuri”- frânturi de rânduri, nu erau. Am vrut să par mai “bombă” de cât “fitil”. Ai dreptate, sunt în plus. Mulţam de atenţie.
Ştefan,
Eşti prea amabil. Sau nu am îţeles eu bine.
Mulţam pentru semn.
Căline...
zapata -
Sunt nevoit să explic puţin “tărăşenia asta”. De fapt, titlul este Fals tratat pentru sponsorizarea poeziei. Înşiruirea aceasta prozaică se vrea o alegorie a tensiunii dintre creator şi poem. “Sponsorizarea poeziei” trebuie înţeleasă ca o dimensiune obiectivă: nu sponsorizarea pentru poezie, aşa cum pragmatic s-ar putea înţelege, ci ideea că poezia însăşi sponsorizează poetul cu tăcere, iluzii, dăruire care dezrădăcinează, dar şi cu surprize inoportune, cruzime, indiferenţă.
Această idilă se consumă într-un singur sens: incitarea, poate chiar măcinarea, celui care şi-a asumat actul gratuit al scrisului.
Cam asta ar fi ideea. Nu ştiu cum aş fi putut să o redau într-un registru liric, care, să placă la cât mai mulţi cititori. Aşa mi-a ieşit. Nimeni nu e perfect.
Cu stimă, prietenie sinceră şi mulţumiri pentru lectură şi semn. Zapata