gândurile alunecau
pe ochi
pe buze şi gât
se opreau pe sânii tăi înmuguriţi

lumea îi privea mirată
doua movile crescute obraznic
pe neaşteptate
egale şi rotunde

nimeni nu-şi amintea altceva
decât ritmul nevăzut al schimbării

plină de încredere
în faţa încercărilor
ca o lumină în noapte
fără abajurul protector
ai orbit fluturii îndrăzneţi

un vas cu miere
rămas descoperit pe masa flămânzilor

mândră
îţi primeai liniştită
partea de admiraţie
ca o raţie zilnică
care astâmpără pofta de zbor

aş fi putut oferi mai mult
dar erai plină de ifosele saltului peste trepte
cu genunchii juliţi de porniri năravaşe
prin gropile în asfalt ale lunii

acum când este prea târziu
împart cu tine drumul până la capăt
nu ne mai grăbim, mergem pe jos
să auzim cum păşeşte prin noi timpul