întors din irak, fericit cum poate fi un tab în fabrică,
nu recunosc decât o curte cu zei,
un tei cu parfumurile sângerate de planoare,
o mașină de ceară luată în rate,
și un mușuroi de furnici ordinare
pe bolta privirii mele ca niște stele,

mama e o piesă de șah,
viața e un râs spontan,
eu sunt un amic de-al meu,
stingher până la prima baie de îmbrățișări,

mă duc la apartamentul dreptunghiular,
ador zgomotele pe care le face pacea,
voi sorbi cu cineva cele 10 porunci, de sete,
pe a șasea o voi pune în rame lângă strămoșii mei,
voi uita de arme ca un prunc nerostirea,
îmi voi achita întreținerea primului administrator de cer,
numai praful mă va ști până la capăt,

apoi voi proba sfârșitul, îl voi spăla
și îl voi călca, poate cu aburi, fără să mă grăbească nimeni,
pentru a înăbuși în hohot
revolta voastră de a mă vedea impecabil
îmbrăcat pentru operă.