alge

imaginea utilizatorului ioan barb

mă cufund în apa cu alge
parcă aş îmbrăca o cămaşă
călduroasă

aud marea cum trece
prin sânge
îmi topeşte oasele
sub valuri

placenta timpului poartă
mirosul trupului meu

undeva mai există o fantă
într-o flacără se scutură o aripă
de lumina culeasă
din ochii tăi
oglinda apei o reflectă în larg

o poveste pe care n-am trăit-o încă
dar mi-o amintesc mereu