în spitalul
acesta fiecare dimineață
miroase a pîine prăjită bolnavii se ridică
în capul oaselor
de parcă ar fi brusc resuscitați
dacă taci poți să auzi păsările ciugulind firmituri
dacă taci poți să auzi mîinile pipăind aripi ca și cum
ar vrea să zboare-mpreună

nu-i nici o problemă îmi spun eu
sunt aici
pentru a scrie reportaje despre lucruri nemaivăzute
ca de exemplu dacă există viață dincolo de Fortral
printre paturi copiii joacă șotron trasînd
linii imaginare peste răni
vindecate stîngaci
și-mpart între ei ciocolată

în spitalul acesta te vindeci cîteva zile
pe săptămînă aici se moare mai rar
doar toamna oamenii vin să se săvîrșească

probabil cei mai mulți cred că
moartea e un apus roșiatic

adorm liniștit azi am învățat încă ceva
toamna oamenii culeg struguri
în urmă Dumnezeu strînge oamenii ca pe niște
ciorchini
cei mai dolofani ajung pe masa unei cine în doi
cei mai necopți se duc la teascul cu care Dumnezeu
își adoarme
săracii