Aristo se întîlnea cu Erato pe furiș
nimic nu stătea în calea lor
nici mușuroaiele de furnici
nici țipătul strident al ciumaților de la dracu-n praznic
Lumea devenise o spinare de cal onest.
cărtițe mici aduceau stridii învelite in alge catifelate

Erato cînta la lira-liră:
En-den-di-no
so-fa-la catino
So-fa-la catina toc
eli eli boc

Rumegau lemn. Oglinzile paralele nu arătau nimic.
Scoicile se umpleau cu dorul condamnaților la uitare.

Aristo picta pe corăbii icograme cu scene sărate
erau fericiți in nemișcare, melcii mișunau pe ei
ca pe soclul statuii lui Platon cea cotropită de
meduze în contumacia gîndurilor.
Balizele luminau poteci pentru balene amorezate.

Intr-o zi căzu un asteroid în curtea vecină cu zgomot de ciob-zob.
Erato scrise o erată cu care se salvă în subsolul textului.
Aristo culese nedumerite cioburi de meteor înfipte în trupul său,
oricum le număra ieșeau doar răni impare.

Se dezbrăcă gol pușcă.
Incepu să caute stele în părul lui Erato.