ai luat ascensorul, ai apăsat etajul 70, pe la 15 mă uit la sănii tai muguri și îmi dau seama că o sa te iau de nevastă, bănuiesc o frumusețe mocnită într-un interior gotic, e deja 18, te rujezi, îti pui paco rabane în dosul urechilor mici, ai ochelari de intelectual, fumurii, socialistă deci, te uiți fugar la mine, îmi scoți limba între lecțiile de engleza aplicată, e 25, ai un prieten, un psihopat la modă ce te torturează cu idei postmoderniste și cămașe cadrilată de mahala, mă tragi spre tine, ai vrea copii la 29 dar acolo coboară toți masculii, sunt deja borțosi, insipizi, plicticoși, e etajul marilor afaceri, al călatoriilor pripite, urcăm, coborîm, mă accepți așa cum sunt, cu frici mărunte și obsesii de sindicat, e deja atît de tărziu că vrei copii amarnic, măcar la 33, măcar la 37, să se deschida dracului ușa și să izbucneasca motoceii ăia dragi, plini de iepurași si fluturi mov, dar nimeni nu apasă butonul necesar, beculețul de control arată 48.5, am riduri știu, nu mai fac 2 bani, nu am coborît la timp la etajul spital, trăiesc cu tranchilizante, tu ai un amant, un scriitor la modă care îți cumpăra blănuri și ceas sinergetic, vă fac loc ca să vă puteți iubi pervers între două etaje nefolosite ca în carțile pe care ai vrea să le publici la etajul 61, tușesc a moarte, mă dai definitiv afară din viața ta la 59, nu apuc să îți zic că te-am iubit că se deschid larg ușile liftului, intră o ceată de comedianți cărpăciți în pene de struț, studenți la arte și giumbușlucuri, te înveselești, apeși butonul final, doamne, ești atît de fericită...