Ai sărit ca o fiară
în lunga spirală a sunetului.
Te uiți prin vizor:
nici un zgomot pe chipul din fața ușii.
În întuneric te-ascunzi ca-ntr-o piatră.
Ieșind din umbră,
din când în când
un mascaron râde înspăimântător de tine
și ți-e teamă să nu-l audă și prietenul
care sună cu înverșunare.
De-afară lumini trecătoare de faruri
din plopi mută pe pereții asprii
frunze negre și grele.
Ca pe o planetă străină
nici nu mai știi să respiri.
Te ascunzi în freamătul de lumină și umbră.
Nu deschizi !

Tu as sauté comme une bête
le long du son en spirale.
Tu regardes par viseur :
pas un bruit sur le visage de ton ami
qui attend devant ta porte !
pas une promission d’un sourire !
Tu te caches dans le noir
comme en pierre.
En sortant de l’ombre,
de temps en temps,
un macaron se moque de ton émotion
et tu as peur
que ton ami,
qui sonne continuellement,
l’écoute aussi.
A dehors,
les lumières passantes des phares
transfèrent les feuilles des peupliers, noirâtres et pesantes,
sur les parois de ta chambre.
Comme sur une autre planète
tu oublies de respirer.
Tu es répandu dans le frémissement
de lumière et de l’ombre.
Tu n’ouvres pas la porte !