Ascultaţi o poveste extraordinară [1 p.17].

„Lama Tseten a murit într-un mod extraordinar…Khandro îl îngrijea pe Lama Tseten, căci era tutorele ei…deodată el a chemat-o….şi i-a spus cu blândeţe, «vino încoace, a sosit clipa… [După ce nu voi mai fi] serveşte-ţi maestrul [care este şi al meu: Jamyang Khyentse] cu ardoare». Imediat ea a vrut să plece după maestru, dar el a apucat-o de mânecă. «Nu-l deranja, n-are rost», a zâmbit el. «Cu maestrul lucrurile precum distanţa nu există».

După care şi-a ridicat privirea şi a murit…Imediat Jamyang Khyentse a apărut …A privit faţa lui Lama Tseten şi, uitându-se în ochii lui, a început să-i spună «Bătrâne Lama, nu rămâne în starea asta. Doar ştii că atunci când faci practica asta pot să apară obstacole subtile. Vino încoace. Te voi călăuzi eu»… Lama Tseten a revenit la viaţă. După aceea maestrul s-a aşezat lângă el şi l-a însoţit prin practica pentru călăuzirea conştiinţei premergătoare şi următoare morţii…”

Ce s-a întâmplat de fapt?

Dacă citim „Cartea morţilor tibetană”[2] vom vedea, în traversarea celor trei Bardo („din clipa morţii”, „imediat după moarte” şi „când apar fantomele [îngrozitoare dese ori ale] karmei”) cum există şansa „eliberării” în funcţie de karma (bună sau rea) acumulată în decursul moştenirii - în «codul genetic» am fi tentaţi să spunem - de la strămoşi şi părinţi sau a propriilor fapte din viaţă (vieţile succesive) . Sau, dacă această eliberare nu se produce în traversarea celor trei Bardo, atunci apare re-încarnarea.

Ce ne spun toate acestea? Un lucru extrem de simplu. Şi anume că putem „re-trăi”, după moarte, toate dorinţele nesatisfăcute şi pe care, evident, nu ni le mai putem satisface (devenind astfel iluzorii în absența corpului «fizic») şi care au rămas «depozitate» într-un «inconştient colectiv (şi) individual» á la Jung.

Toate cele de mai sus nu sunt o argumentare pro domo pentru viziunea extrem orientală.

Dar acest lucru nu mă împiedică să nu iau în considerare şi ce spune René Guénon [3. p. 54] :

„Lucrurile s-au agravat şi mai mult [în raport cu psihanaliza freudiană] când Jung, pentru a explica fenomenul pe care factorii pur individuali nu păreau să-l poată clarifica, s-a văzut nevoit să formuleze ipoteza unui aşa zis «inconştient colectiv» existent într-un anumit fel în sau sub psihismul tuturor indivizilor umani, inconştient la care a crezut că poate raporta, concomitent şi nediferenţiat, imaginea simbolurilor înseşi şi cea a caricaturilor lor patologice…adică ansamblul prelungirilor inferioare ale conştiinţei”

Şi să nu găsesc aici o intersecţie,în cele de mai sus, între Occident şi Extremul Orient, cu diferenţele în ceea ce priveşte nuanţele (extrem de importante) de rigoare.

NOTE

[1] Sogyal Rinpoche, Cartea tibetană a morţii şi vieţii, ed. Herald, 2001
[2] Cartea morţilor tibetană, ed. Moldova, 1992
[3] René Guénon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre