când eram copii adunam capacele de bere
le îndreptam cu ciocanul pe o bucată de şină
se întindeau deveneau netede
ceva mai mari decât banii de un leu
aruncam cu ele la perete jucam pincă
aveam colecţii întregi de fise
unii dintre noi foloseau câte o monedă veche
de argint de o sută de lei
o sutarcă îi spuneam noi şi admiram cu jind
marginile înnegrite şi chipul regelui ce
ne privea solemn şi trist
pipăiam sutarca uimiţi cei mari ne-au spus
că nu are nici o valoare

nu înţelegeam cum se devalorizase argintul
învăţasem că-i un metal preţios
acum nu se mai putea cumpăra
cu o sută de lei din argint nici măcar
o căpăţână de zahăr de gheaţă
tata muncea pentru bani de nichel
mă trimitea la prăvălia din colţ după pâine
cu cinci lei din nichel şi aduceam
rest doi bănuţi de aramă
dar şi aceştia preţuiau două ţigări mărăşeşti

aşa de mult mi-aş fi dorit o sutarcă a mea
dar ai mei fuseseră săraci lipiţi la naţionalizare
nu mai aveau decât pielea pe oase spunea tata uneori
cei mai avuţi îşi îngropaseră banii
la temeliile caselor
cu argintăriile şi ce mai putuseră ascunde
şi acum le vindeau aproape pe degeaba
ţiganilor argintari ce veneau în căruţe prin oraş
şi cositoreau tacâmuri vechi
cumpărau şi argint
vedeau că nu li se întâmplă nimic

într-o zi prietenul meu ileş mi-a vîndut o sutarcă
o şutise de acasă dintr-o tainiţă de sub podele
i-am numărat o sută zece capace de pepsi
albastre ca cerul şi cinzeci de capace de bere pils
colecţia mea de campion

o săptămână n-am mai dormit
îmi admiram la lumina stelelor comoara
circulă multe sutărci în ţara asta îmi spuneam
ce şi-au pierdut strălucirea odată cu regele
nu mai valorează nimic nici palatele
nici aurul nici regele eram trist

într-o noapte am îngropat sutarca la rădăcina
dudului din curte şi am căzut la pat bolnav
de bronşită regele intra prin fereastră
îmi înapoia sutarca de argint avea chipul tatei

auzeam vorbele lui îmi spunea că nici argintul nici aurul
nu mai valorează nimic

la fel ca vremea dragostei
când şi-a pierdut strălucirea