Dacă cineva mă scapă de zilele lungi
nopțile se pierd printre obiecte vechi
anii mi se desfrunzesc de dorințe,
seara aduna umilințele și desfătările
în odaia-n care arde duhul focului.

Ochii se bucură de fereastra luminoasă
pe unde văd femeia venind printre flori
să împartă cu mine cuvintele auzite,
surîsul ei învinge teama din palme
fuge urâtul tăcerii și-mi aduce din nou
pofta să-mi regăsesc gândurile împreună
scrise pe hârtia albă ca un pustiu de ninsori.

O las să-mi umble divin cu degetele calde
prin simțurile venite de la marginea lumii
tot ce mă bucura este zâmbetul
cu care m-atinge sub lampa aprinsă
ca o stea cu durere de lumină.