lumini feerice plutesc în aer
cu un un unduios dans de îngeri
parcă aş fi la marginea neantului
scârşnind de patima riscului
mă simt la hotarul jurământului ce
promite convergenţa fiinţelor şi lucrurilor
în orele singurătăţii dintr-o duminică beată
de umbre pomenind sufletele celor
dispăruţi dintre noi...

neguţător de molime
bolnav de atâta memorie
narcotizat de pulbere şi
strivit de imaginea cimitirului
parfumuri de flori nocturne...

păgîn
printre crini imaginari mirosind a moarte
cruci şi betoane funerare
rugina pietrei în sarea pământului
este oarbă ca şi fânul cosit

câte singurătăţi răspândite în marginea lumii!

geloşi pe existenţă
murim în fiecare zi
ca un murmur de ploaie
peste râul unei inundaţii

noapte...

numai noaptea ne vin coşmaruri -
atunci când rămânem doar cu noi înşine
însetaţi de vise dar
abandonaţi şi uitaţi de toţi
drama noastră nocturnă
cum nu se poate mai singuri
cu spaimele făcute ghem în noi
urlând ca o hienă a pustiu...