cîteodată lucrurile au sonoritatea desuetă a sepiei
se împacă cu ele însele
într-un tîrziu și cu mine
simt izul fad spre început de naufragiu
vechilor nostalgii prăfuite ascunse inutil prin valize uitate

cît să deschid astmatic noaptea gîndurile ca pe o umbrelă
frunzelor toamnei destrămate prin biblioteca de ploi

știi, umbra lui încă le mai adună
să le imbrace paginile între cărțile cerului

de teamă să nu-mi pierd
încă o dată sufletul

el, anotimpul