răsăritul mă scoate în stradă
îți vând hainele
cu molii în buzunarul din interior
cei care te urăsc nu găsesc mărunțișul

după mine n-ar mai trăi niciun om
fă să se-ntâmple
greu dar fără dureri
florile mi s-au părut false
pentru că a murit grădinarul mergem încet
evident că nu ne iubim
deși politețea pare un gest de tandrețe
îmi potrivești la fel tinerețea ta
mă avantajează

la o cafea în mijlocul străzii
scot cheile să fiu public
am aerul unui om ce prezice tot felul
de lucruri personale

în dormitorul tău
agăț o pătură
zdrențuită de stele