cuvintele dor în pielea lor umedă
o umbră-n care se ascund în somn
până alunecă şarpele de cerneală
mâzgălind hârtia cu rumeguşul vremii

plâng vocalele cu lacrima umilinţei
se imprimă în înţelesul înşelat
cum îmbracă sunetele in auz cântecul
şoptit pe corzi de zdrobit inima

zac în sufletul lemnului ori al pietrei
unde nici o lacrimă nu se mai stinge
închid mereu în ele o căinţă surdă
ori taine împovărate, nedezlegate încă

o albă ignoranţă stă la marginile lumii
cu o aglomerare de semne în oase şi vise
cerneală de gânduri în nuanţe şi forme
pe drumul căutării la răscruce de destin

suntem în călătorie între cer şi pământ
cu germenele vieţii şi morţii-n celule
de unde ne-am întrupat în cuvântul prim
o sămânţă îngropată în anotimpuri.