Un ger câinos se-așează-n noapte,
Și țintuiește stele-n cale.
E-așa de frig că-ngheață șapte
Straturi de-omături de pe vale.

Încremenesc pâraie-n unde,
Ca niște nefirești fantasme
Și orice-i viață se ascunde.
Decorul, parcă-i rupt din basme!

Iar astrul nopții pare-o umbră,
Ce-i strâmbă nopții-nfățișarea,
Făcând-o ca să pară-o sumbră
Lucire, ce chiorăște zarea.

Sub chiciuri ologesc copacii,
Pierzându-și crengile ce crapă.
Și despuiați rămân săracii,
Când lăstărișul își îngroapă.

Apoi, sub soare-n dimineață,
Se-nmoaie-arsura din natură.
Doar vrăbii se întorc la viață,
Și ciripesc cerșind căldură.

Copiii aciuați prin casă,
Uimiți privesc de lângă glastră,
Cum frigu-ncepe iar să coasă,
De gheață floare la fereastră.