Privesc prispa copilăriei mele
stam ghemuit pe genunchii lui tata
serile erau calde semănau între ele
tata avea barba aspră
mă înţepa la fiecare plecare şi venire
o aşteptam la căpătâiul patului noaptea
să-mi scuture din ea
toţi feţii-frumoşi
consânzenele
şi zmeii cei răi
ziua se transforma într-un carusel
mă rotea în jurul lui
până când pământul casele
şi pomii ne fugeau de sub picioare
iar noi râdeam de râsul nostru
duminicile
cădea şifonierul pe mine
plecam pe drumul mare la târg
mă ţinea tata de mână
ca pe un toiag în care-şi sprijină trupul
nu mă temeam de nimeni
doar de câteva femei care mă scuipau
atunci când îmi ridicam privirea din vârful bocancilor
ptiu ptiu să nu fie de deochi
tata le saluta
c-un zâmbet în colţul gurii
întorcând din când în cănd capul în spate
nu-nţelegeam mare lucru
decât vorbele lui
vei creşte mare fiule
vei creşte
într-o bună zi şi tu…