închisoarea e un spațiu subiectiv
în care oamenii plâng sau înjură
pentru că alți oameni s-au adunat cândva
au pus întrebări uneori cu indiferență
privind de undeva de sus
iar apoi s-au pronunțat
asta e viața ta
zic ei
tu te privești în oglinzile diforme
ai dreptul să te miri la început
apoi în fiecare zi ai obligația
să te recunoști în celălalt
oglinditul
ușile de fier și scârțâitul lor nu mai înseamnă nimic
te mai izbești uneori de vocea gardianului
pentru a te trezi
dar imediat fugi înapoi
la tine însuți
în singurătatea asta gri
nu vei putea înțelege niciodată
de ce ți s-a luat dreptul de-a face binele
așezat pe marginea ferestrei
culegi din cer picături de cumințenie
degetele se opresc din tremur
liniștea îți mângâie sufletul
iar oglinda se sparge
înțelegi totul pentru o clipă și plângi
da
vor spune toți
și asta e o minune
care însă nu te va salva
de anii grei aruncații pe umerii celui din oglindă
Comentarii aleatorii