Maestrul Sadoveanu n-avea chef niciodată să se ocupe de treburi urgente și mereu simțea nevoia să se ocupe de lucruri care pot aștepta. De pildă, cînd băiatului de la tipografie îi țîțîia fundul așteptîndu-l să dea materialul la tipar, Maestrul se apuca să mănînce borș. Tot așa, începea să scrie Hanu Ancuței, dar lăsa totul baltă și pleca să vîneze lapini la Tomești cu boierul Zipa, cu Teodorenii și cu șleahta lor, după care se înfundau la Hanu Trei Sarmale.

Poftim! Nu mai spun că, în loc să scrie Baltagul, amîna și se apuca să-și curețe galoșii. „Ce faci, Maestre, îl întrebau prietenii, nu mai scrii Baltagul?” „N-am inspirație”, zicea. Cîrnați! Se alinta! Parcă ce, inspirația vine așa, popîc! Cureți galoșii și gata! Nu, nenișorule, inspirația e voința sacră, sfîntă a lui Dumnezeu, omul nu e în stare de așa ceva. El e doar un sacerdot, adică popă, care aprinde focul divin. Așa că, s-avem iertare, nu putea el, Maestrul, să născocească asemenea subiecte. Nu voința omului decide, totul este scris în Cer – și Baltagul! Maestrul ar fi trebuit să fie modest și să i se umple ochii de lacrimile recunoștinței față de Domnul pentru că i-a plămădit și desăvîrșit în suflet o asemenea operă.
Cel puțin asta-i părerea mea!
x
Maestrul Sadoveanu era încuiat rău. Uneori și cîte cinci zile nu mai scria un rînd din cauza asta. Era nervos noaptea, nu punea geană pe geană, se răstea la nevastă-sa (biata coană Catincuța!), iar pe copii îi bătea din nimic. O dată a scos pușca și a tras în aer ca să-i sperie, că, vezi Doamne, Maestrul nu putea scrie.
Pînă într-o zi, cînd Ionel Teodoreanu, celebrul autor al Medelenilor, i-a spus:
- De ce nu iei, cher ami, niște supozitoare?
Maestrul a luat supozitoare și... s-a descuiat sau s-a desferecat, cum zicea el în dulcele grai moldovinesc.
De atunci Maestrul Sadoveanu i-a purtat o deosebită afecțiune lui Ionel Teodoreanu, căruia i se adresa tandru cu „măi rubașcă”.
x
Soția Maestrului Sadoveanu, coana Catincuța, cum îi spuneam toți, era destoinică și aprigă femeie. A născut, a crescut și a educat nu mai puțin de unsprezece copii. În vreme ce Maestrul scria sau mergea la vînătoare și pescuit, coana Catincuța avea grijă de casă. Nu-i vorbă, el aducea banii în casă. O dată, cînd Maestrul a fost bolnav pe un timp mai îndelungat și, drept urmare, n-au mai intrat bani în casă, coana Catincuța a ajuns să ia pe datorie pînă și gaz de lampă de la jupîn Bercu.
Atîta că uneori Maestrul cam strica armonia familiei. I se aprindeu repede și degrabă călcîiele după cîte-o muiere, iar cînd îl apuca, umbla ca tăunul după...coada vacii. Așa s-a întîmplat și cu Natalia Negru, prietenă de familie. După ce c-a băgat în mormînt doi scriitori cu marafeturile și zărghelile ei, umbla acu și după Maestrul Sadoveanu să-l amețească. Venea des la casa din Copou pe motiv că are niște poezii să i le îndrepteze Maestrul. Cîrnați! Altăceva voia ea să-i „îndrepteze”. Și cu toate că îți trosneau fălcile de atîta căscat cînd auzeai poezelele ei, Maestrul o asculta ore în șir, îi zîmbea, o îndemna cu cafele, cu șerbeturi și dulcețuri. Coana Catincuța a zăpsit cum șade treaba, că adică iar „i-o vinit di mihoho” Maestrului, cum zicea ea, și și-a pregătit din vreme artileria grea, ca să spunem așa.
Și-ntr-o bună zi, coana Catincuța și Maestrul au condus-o pe Natalia la plecare pînă în vestibul, așa cum se cuvine. Coana Catincuța a așteptat să se închidă ușa în urma Nataliei și, cum stătea dumnealui cu gura pînă la urechi, strechiet de plăcerea celeilalte, coana i-a ars un pumn drept între faruri. Era ea mititică, dar i-o tras una cît ce-o putut: „Auzi, eu n-am casă de strîcat! Mojîcule!” și i-o băgat pumnișorul sub nas. Maestrul a tăcut chitic, mai ales că apăruse Profirița, viitoarea scriitoare Profira Sadoveanu, și se holba la parbrizul tamponat al lui taică-său: „Ce-ai pățit la nas, tăticuțule?” „M-am pălit la bărbierit, Proșirițo. Hai , mergi la madamă”(guvernantă-n.n.). Profira a înțeles ea ceva, dar n-a pomenit nimic despre întîmplare în memoriile despre Maestru (firește, din jenă!). Dar „s-a scăpat” pe la prietene, așa că o „vindem” și noi cum am auzit-o.
Pe urmă, după moartea coanei Catincuța, conița Natalia umbla cu limba scoasă să se căsătoreacă, dacă vă puteți închipui, cu Maestrul. Dar pune-i sare pe coadă, coniță! Maestrul a refuzat-o: nu voia să întineze memoria neuitatei coane Catincuța!

21.02.09