I

Gheața crocantă bocește-n samovar
trecutele-i vremi de măreție
Stalactita violetă cade orgă
în domul cu robinet aburind.
Se îneacă în valuri de Echium vulgare
de înjosirea stropirii cu rom și rășină.

II

Zăpezile în uniforme gri
Se retrag de pe baricade–n cazarmă.
-O parte din efective a rămas în câmp la datorie!
Nu-i nimic! La anul, încă din octombrie vom relua ofensiva!
(sună marțial raportul Iernii).

III

Pământul aburind
Toarce plesnind printre crengi.
Sacrul stoarce labirintului mineral
Ochiul verde al clorofilei.
-Să înceapă hora firelor de iarbă,
e timpul ploii vegetale, Freiyja!

IV

Luna se scurge în paharul cu ploaie
Reversul medaliei e roșu ca
Oul de Paște din obrajii fetelor.
Triticum aestivum pornește o nouă cruciadă
Vegetală.
Furnicile țes condurii tuturor invitaților din livadă.

V

Trei greieri adunați la serenadă
Își caută norocul în tufa de liliac.
Între mine și tine sunt cinci secunde lumină.
Jertfesc geloziei Robenia pseudaccacia
Brodând pământul cu penelul clorofilei.
Mă iubești, nu mă iubești?
Mă iubești, nu mă iubești?
Greierii concertează mov în sufletul meu:
Mă iubești?

VI

Pletele-mi agățate de crengi mă trag
Într-un fir de smarald.
-Vai, rochia–mi se preschimbă–ntr-un rubin căci
Ah, piele de șarpe fost-a-n noaptea nunții
Floarea cireșului!

VII

În spatele porților verzi, prunus avium
Își ascunde comoara dulce de rubine.
Soarele–i știe taina, dar n-o dezvăluie
Lăsându-l singur să hotărască
Ziua festinului regal.

VIII

După plecarea ta joc
De-a v-ați ascunselea cu propria-mi inimă și ea,
Uite, s-a pitit după Soarele din Pont,
Intrând în Valea Plângerii.
E prea târziu să mai regreți,
Întoarce-te spre casă!
Din tinerețea mea nu mai e
Decât o secundă,
Am cinci minute de maturitate
Și un veac de plete albe...
Mă întind pe nisip ca Micul Prinț
Sărutat de Șarpe!

IX

Sarak Kamui culege florile cosmice
Fără umbră.
Căuța cu stele merge liniștită
În noapte pe cer
Vestind
Sărbătoarea felinarelor!

X

Octombrie îmi smulge fir cu fir
trandafirii din suflet,
extirpându-mi spinii aduși de tine.
-Ți-amintești de înserarea fără noapte
ca stepa cețoasă?

Frumos și rece se întoarce hoțul de rai
în exil, cu brațul plin de trandafiri suspinânzi.
-Ne vom întoarce de Rusalii pe dealul Cătălinei,
șoptesc paserile,
ne vom întoarce la stăpâna noastră!

XI

Cetatea Pădure se întoarce în ruine,
Șarpele zburător i-a spart veselia,
Dezvăluind lui Hades drumul pe pământ.
Se schimbă împărații, cheile-s furate de vremuri de bejenie
La Luna oferă teatru de măști cu demoni
Rătăciților în labirint.

Gongul rupe a șaptea pecete...

XII

Ceru-și scutură penele peste ape
ca o imensă lebădă mută cu capul în nori.
Grâul ninge din sită
Ploaia heraldică a pâinii,
Într-un ungher, sub candelă,
Îngerii cu stele în mâini
Colindă-n icoană
Bucuria Nașterii Domnului...