Tata era meşterul ,, drege tot’’
fiecare obiect sau mecanism stricat
la atingera mâinilor lui
prindea ca prin farmec viaţă
odată l-am ajutat să repare gardul din faţa casei
cunosteam fiecare scândură
fiecare nod sau cui bătut
cu ochii închişi găseam locul
unde privirea se cocoţa
atunci când voiam să-i văd din depărtări venirile
a rămas poarta deschisă
liliacul bătut şi banca
(observatorul nostru ceresc)
acolo îmi vorbea despre stele
şi despre omul nevăzut din cer
care-l va chema cândva
să-i repare carul mare
… meşterul ,, drege tot’’ a plecat
de atunci ochii mei
aţintiţi la steaua polară
aşteaptă semnul mâinilor îndemânatice.